simpleserggio.blogspot.com Web analytics

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Retrospectiva anului 2012

Bine v-am gasit in dimensiunea a 5-a :).Pot spune ca anul 2012 a fost un succes , pentru ca mi-am indeplinit principalul obiectiv care mi-a mancat mai mult timp decat pregatirea pentru oricare concurs la care am participat vreodata, si anume BAC-ul. L-am dobandit, obtinand nota pe care mi-o doream cu mult timp inainte macar sa ma apuc de invatat, nici eu nu stiam cum o voi obtine, dar stiam ce vreau, iar legile atractiei universale chiar functioneaza.


Apoi dupa terminarea bacului, am avut probleme tehnice la bicicleta ceea ce a intarziat reinceperea antrenamentului. Astfel ca am primit bike-ul cu 3 zile inainte de Campionatele Nationale, reusind doar 2 antrenamente. Obiectivul era sa termin cursa fara incidente.Am incheiat pe 6. Mai multe aici



 Pe langa petrecerile de final de liceu si excursia de la mare, am reusit sa strecor antrenamentele si sa ma descurc binisor la Banat Mountain Bike Marathon, obtinand primul podium anul acesta si al 4-lea consecutiv la acest concurs. Sper sa continui traditia si anul viitor.

 
A fost un concurs foarte frumos, la care am mers la maxim din cat am putut. Ma luptam cu mine insumi pe ultimii km cu gandul ca "vreau sa ajung pe podium" desi stiam ca sunt pe pozitia 4. Am ajuns la finish dezamagit. Lumea ma felicita si eu le raspundeam "pentru ce? pt locul 4 ?". Se uitau nedumeriti la mine si nici eu nici ei nu stiam cum sta treaba. Ulterior aproape inainte de premiere am aflat ca eram pe 4 la general si pe 3 la categorie. Inca odata a functionat ceea ce am scris la inceput.

 Mai multe despre experienta de la BMM 2012 aici.

Daca nu am avut un an prea bogat in rezultate, ma pot bucura de perioada de pregatire care mi-a iesit destul de bine, pana am inceput sa invat ( scoala asta strica).

2012 a fost un an al premierelor: prima oara pe skiuri de tura, prima oara la un concurs international, prima oara la categoria UCI ELITE, prima oara pe Insula Thassos,primul meu concurs de sosea, prima oara la un concurs pe nocturna, primul abandon din viata mea. Acest an am lansat siteul Isostar West Romania.
 La concursul Vertical Race am fost pentru prima oara pe skiuri de tura, direct la concurs. Ne-am batut pentru ultimele locuri.Urmatoarea editie e peste 2 luni, in 23 februarie, sper sa ma descurc mai bine.


 Multumita sponsorului Maros Sport am avut parte de un mini-cantonament in insula Thassos alaturi de un grup formidabil pe care n-o sa-l uit niciodata. Mi-a facut placere Straff si prietena sa, Benini,Marc si prietena sa, Georgiana si Carmen, si bineinteles George si Dani.


Asa cum puteti citi si in postul "Cantonament Thassos", a fost vorba de 4 zile, 2 concursuri: unul mtb si unul sosea. Mai multe aici : http://simpleserggio.blogspot.ro/2012/05/mini-cantonament-thassos.html
In timpul dintre concursuri am incercat sa profitam cat mai mult de viata de pe insula si ne-a cam iesit.



A fost o experienta frumoasa pe care as vrea sa o repet si la anul.


Tot la sectiunea premiere: am participat prima oara la un concurs pe timp de noapte si mi-a placut incredibil de mult. Am fost uimit sa vad ce experienta in materie de mtb poate oferit Bucurestiul. Mai multe puteti afla aici.

Mai presus de toate, premiul pentru concursul anului, merge la Maros Bike Marathon. Acum stiu sa raspund la intrebarea la care concurs m-am simtit cel mai bine. Totul a decurs ca la carte, singura chestie e ca din cauza faptului ca eram prea bine odihnit, m-am trezit in dimineata cursei la ora 4, iar pana dimineata m-am gandit cum sa fac sa duc urmatorul videoclip la un nivel superior. Raspunsul il veti afla,sper, asa cum imi doresc, cam peste un an,tot pe vremea aceasta.



Untitled from Paraschivu Sergiu on Vimeo.

Cam asta a fost anul acesta, nu pot decat sa ma bucur de cum a decurs anul 2012 si sa astept cu bratele deschise 2013. Statisticile arata ca am participat la 14 concursuri din care am reusit 3 podiumuri. Un randament cu care nu ma mandresc, dar pe care vreau sa il imbunatatesc in sezonul 2013.
Am parcurs doar 3700 de km in aproximativ 150 de ore pe bicicleta. Modest fata de ce mi-am dorit, dar acceptabil.

Restul e CanCan.

Sper sa aveti parte de cel mai bun an al vostru de pana acum !


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu