simpleserggio.blogspot.com Web analytics

marți, 3 noiembrie 2015

Am lansat GioCoach !


Proiectul despre care îţi vorbeam se numeşte Giocoach.
Şi are rolul să te pregătească să fii în cea mai bună formă sportivă a ta, pe 2 roţi, indiferent care sunt scopurile tale: performanţă sau doar plăcere.

Înainte să îţi spun în ce constă Giocoach şi cum te va ajuta, vreau să îţi adresez câteva întrebări:


  • Când te-ai antrenat ultima oară după un program? Adică să ai toţi paşii pe hârtie şi să ştii exact ce ai de făcut ca să îţi îndeplineşti obiectivul pe care îl urmăreşti.
  • Ai avut vreodată alături de tine o persoană care a trecut de mai multe ori prin ce treci tu şi a ajuns unde vrei tu să ajungi? O persoană care ştie ceea ce tu nu ştii încă?
  • Ţi s-a întâmplat vreodată să ai o întrebare sau să ai nevoie de un sfat, o soluţie la o problemă şi să nu ai pe cineva capabil să îţi răspundă în timp real, când ai tu nevoie?
  • Când a fost ultima oară când te-a tras cineva de mânecă pentru că te-ai culcat pe o ureche şi nu te ţii de treabă?


Aici ţin să menţionez că şi eu am fost în situaţia asta şi ştiu cât de bine mi-ar fi prins să fie cineva, însă nu era. De multe ori, pe drumul nostru spre atingerea obiectivelor, pornim cu entuziasm şi continuăm până la un moment dat când devine atât de greu şi suntem lipsiţi de energie, iar entuziasmul a apus demult, motivaţia s-a consumat, poate ne plouă, e frig şi ne întrebăm "ce rost are? Merită?". Atunci este probabil cel mai important moment, suntem la un pas să cedăm, iar astfel scopul nostru ar rămâne neîndeplinit. În acele momente ai cel mai mult nevoie de cineva, care a trecut prin ce treci tu şi ştie exact ce să îţi spună şi cum să aibă grijă să continui până când e sigur că reuşeşti.

Dacă ai citit până aici, vreau să îţi spun, pe scurt, ce vei primi în programul Giocoach:


  1. În primul rând, vei avea un om/antrenor/mentor cum vrei să îi spui, care va fi tot timpul cu ochii pe progresul tău, dispus să îţi răspundă la întrebările pe care le ai şi să îţi ofere soluţii la problemele pe care le întâmpini.
  2. Îţi voi face un "diagnostic" în urma căruia vom şti care e nivelul tău, care sunt punctele tale slabe şi cele forte, apoi vom afla unde trebuie să ne concentrăm atenţia pentru a îţi îmbunătăţii nivelul.
  3. Vei primi un plan personalizat de antrenament în funcţie de caracteristicile tale, valabil doar pentru tine.
  4. Vom comunica telefonic frecvent ori de câte ori este nevoie.
  5. Vei avea acces la un grup alături de ceilalţi participanţi în program, unde poţi urmări şi progresele altora, poţi socializa, etc.
  6. Pentru că vreau să încurajez acţiunea, cei mai serioşi dintre voi care îşi vor face "temele", la finalul programului vor fi premiaţi.
  7. Pentru că vom avea plăcerea să colaborăm, vei fi în contact şi cu multe reduceri la diferite articole de care ai nevoie, fie de la magazinele partenere, fie de la mine personal.
  8. Garanţie 100%.

Te poti inscrie aici: https://goo.gl/forms/3qyKkQBtG3ld8Gxa2

Vreau să îţi spun că tot ceea ce vei experimenta în acest program, am testat mai întâi pe mine de mai multe ori la rând până am fost sigur că funcţionează, apoi am testat pe mai mult de 70 de oameni şi am văzut din nou ce rezultate poate aduce acest program.
Iată ce spun cei care au participat anul trecut:


















În urma experienţei de lucru cu peste 70 de oameni, am învăţat cum să aplic şi mai bine programul astfel încât tu să profiţi cât mai mult de pe urma lui, Am observat cum reacţionează oamenii şi ce funcţionează pentru ei, am observat ce probleme au şi care sunt soluţiile aplicabile (de ex: lipsa timpului, lipsa motivaţiei, etc).

Daca vrei sa ne antrenam impreuna pentru sezonul 2017, te invit sa te inscrii aici:https://goo.gl/forms/3qyKkQBtG3ld8Gxa2