simpleserggio.blogspot.com Web analytics

joi, 25 iulie 2013

Paltinis Stage XCO/XCP

Sunt unele concursuri pe care le planuiesti, care le treci acolo pe lista obiectivelor care o faci cu un an inainte, unele sunt vise de o viata la care an de an te chinui sa iti atingi obiectivul, pentru unele ai o dorinta incredibil de arzatoare, iar altele vrei sa le castigi poate pentru o recompensa sufleteasca, pentru tine, sau pentru altfel de recompense. Pentru altele faci compromisuri, iti reorganizezi toata viata in functie de ele, iti faci planuri de batalie, le urmaresti numai tu stii cu cata munca, disciplina, motivatie si sudoare. Numai tu stii cate mii de km te-ai antrenat pentru un singur concurs, care tine 1-2 ore.

Cred ca in capul listei cu obiective de care spuneam, pentru multi se afla scris mare "Tilul de campion national". Acesti oameni au avut ocazia week-endul trecut sa isi indeplineasca obiectivul maret.
Pentru ca sambata 20 iulie, intr-o zona la inaltime, in imprejurimile celei mai inalte statiuni din tara: Paltinis, s-a organizat Campionatul National de XCO. Aici ai ocazia sa vezi unde te clasezi, sa ai cu ce te lauda la prieteni, sa ai termeni de comparatie si sa nu traiesti in iluzia ca esti cel mai tare din oras, campion pe sate.

Aici e locul unde vin cei mai buni sportivi din tara sa concureze la disciplina de mountainbike XCO.
Asadar impreuna cu o gasca de entuziasti din Resita alaturi de George Popovici , Aurelian Raducanu si Marian Manole am ajuns inca de joi in frumoasa zona ca sa ne obisnuim cu aerul atat de pur, apa de izvor, mancarea foarte buna de la cabana Nora si bineinteles cu radacinile, bolovanii si toate portiunile tehnice ce ne asteptau.

De data aceasta organizatorii au pregatit un traseu care mi s-a parut cel mai usor dintre toate editiile anterioare organizate la Paltinis. Cred ca au facut acest traseu mai accesibil si pentru ca stiau ca sambata vor fi nu mai putin de 200 de participanti la startul celei de a 2-a etape a Triadei MTB: Paltinis Stage XCO/XCP.

Am avut la dispozitie aproape 2 zile sa invatam fiecare petec din traseu, sa facem zeci de incercari. Asta cred ca e una din cele mai importante lectii pe care le-am invatat eu din sport : Perseverenta !
La antrenamente am fost surprinsi sa vedem importanta acestui concept. Pentru ca la prima vedere erau portiuni pe care nu reuseam sa trec, insa dupa vreo 10-20 de incercari incepea sa imi iasa. Ce vrei mai mult ? Practic detii secretul succesului. ORICE lucru il poti obtine cu o doza suficienta de perseverenta. Dar sa lasam lectiile de psihologie si sa revenim la ale noastre.

Vineri , ne-am ridicat numerele, am participat la sedinta tehnica, unde marea mea intrebare a fost cum vom lua startul 200 de participanti pe un asa traseu ? Intrebarea mea s-a dovedit a fi singura si cea mai mare neplacere a tuturor participantilor din ce am aflat de la restul.



Sambata, dupa aproximativ 40 de minute de incalzire, care cum stie mai bine, ne-am asezat la start cu gandul ca ai facut tot ce ai putut pana atunci si nu mai ai ce sa faci, si te relaxezi, dar auzi numaratoarea inversa si devii constient ca urmeaza 3 ture in care esti testat cat de bine te-ai pregatit si cat de bine ti-ai facut temele.

Un start ca din pusca, prima curba 160 de grade, imbulzeala multa, dar ai noroc si prinzi liber pe exterior si incerci sa te desprinzi de marea gramada. Nici nu are timp sa iti creasca pulsul ca deja te vezi pe prima urcare , unde tragi si mai tare ca sa intrii printre primii pe coborarea ingusta unde nu poti face depasiri.

Totul a durat ( teoretic ) 51 de minute, cum scria pe foaie. Insa din cauza unei neintelegeri intre albitrii au uitat sa fluture steagul dupa 3 ture astfel dupa a 3-a tura incheiata cu sprint ma trezesc ca intru in tura 4 si ma gandesc ca decat sa fac o prostie sa ma opresc si sa stric tot ce am construit , mai bine mai continui, doar mersul pe bicicleta face piciorul frumos nu ?

Inca de la inceputul turei 3 am inceput sa prindem din urma pe cei intarziati si am inceput sa am emotii si nu din cauza traseului. La un moment dat pe un single-trail era un tip intarziat ce mergea incet, l-am atentionat inca de cand l-am vazut ( cu vreo 50 de metrii inainte), insa nicio reactie din partea lui. Noi eram 3 care nu stiam cum sa scapam unul de altul , iar el isi vedea de drum. Am continuat sa ii spun sa faca loc pana am ajuns in spatele lui, pentru un scurt timp am dat dovada de un spirit diplomatic si pur si simplu i-am spus "imi faci loc te rog frumos ? " Doar trebuie sa fim un exemplu nu ? Replica lui care a fost ? s-a oprit exact in mijlocul drumului desi avea suficient loc in dreapta sau in stanga. Intre timp am fost depasit de concurentul din spate si astfel am pierdut o pozitie. In momentul acela am avut o revelatie si m-am gandit ca oamenii cu IQ din 2 cifre n-ar trebui sa aibe voie sa ia startul la astfel de competitii.

Am incheiat nevatamat cursa, dupa 51:03 de minute la numai 2 minute 44 de castigatorul probei si noul campion national la amatori Madaras Atiila. Ce inseamna asta ? Obiectiv ratat. Cu toate acestea, eram bucuros cand am ajuns la final pentru ca am dat cam tot ce am putut si multumesc ca am scapat fara nicio cazatura. Au fost suficiente cele care le-am vazut numai.


A 2-a zi am luat startul la etapa XCP pe un traseu de 25 de km, foarte frumos dar la fel de tehnic ca si cel de xco. Am avut parte, asa cum ne-a informat Tudy la sedinta tehnica, de un traseu adevarat de mtb. Dupa ce am pierdut pozitii importante pe prima coborare pe bolovani din cauza ca nu reuseam sa ma opresc nicicum, iar piciorul nu imi intra in pedala, am reusit sa continui cursa si sa ma bucur de traseu. Ulterior m-am bucurat sa ma intalnesc pe traseu cu noul Campion national U23 Cristi Losonczi care numai ce avusese o pana, Chiar imi era dor sa ma duelez cu el, dupa ce in urma cu 2 ani ne bateam cot la cot pentru locul 1 la BMM. Chiar si asa, cu tot cu pana, multumita 29-erului sau a reusit sa se distanteze pe ultima urcare pe bolovani unde urca mai bine pe ei.

Am terminat si aceasta proba dupa 1:52:03 pe locul 12 la categorie. Am incheiat astfel a 2-a etapa a Triadei si totodata unul din cele mai frumoase week-enduri din an.
Pentru acest lucru multumesc prietenilor alaturi de care a fost o placere sa concurez si sa ii intalnesc, Multumesc Ramona !, multumesc pentru incurajari, si multumesc sponsorilor: Racing Bike Pro , Isostar , Compressport si noului meu sponsor ....Go Pro !
Mai jos va invit sa vedeti ...cum am vazut noi acest week-end.

PS:Incercati sa ignorati micul banner, a fost o surpriza si pentru mine dupa 2 zile de montaj sa vad ca iese asa. Asta e, nu am putut lasa un mic banner sa ma impiedice.

Enjoy !



Numai "succesuri"!

luni, 8 iulie 2013

Banca

Imaginează-ți că ai un cont la o bancă oarecare. În fiecare dimineață te trezești cu 86400 lei în cont. Bani pe care poți să-i cheltui cum dorești. Există o singură regulă: banii pe care nu i-ai cheltuit nu se reportează de la o zi la alta. În fiecare dimineață ce n-ai cheltuit ieri se șterge și alți 86400 lei sunt depuși în cont.

Ce-ai face? Ai scoate toți banii și i-ai cheltui pe toți, nu-i așa?



În fiecare zi primești 86400 de secunde. În fiecare seară cele pe care le-ai irosit sunt șterse. Nu se reportează nimic pentru a doua zi. Nu există overdraft.

A doua zi dimineață primești altele și este răspunderea ta să le cheltui cât poți de bine. Investește-le în cunoaștere, petrece timp cu cei dragi, încearcă să fii fericit și sănătos.
Timpul se scurge. Nu-ți irosi ziua. Nu se reportează nimic pentru mâine.