Dupa ce la nationale am tras de mine ca sa termin si am ajuns la finish cand era premierea, de data asta acasa la BMM, am avut o surpriza.
Ajuns anul acesta la a 8-a editie si a 5-a pentru mine, BMM este cel mai vechi maraton din tara. Anul asta nu m-a prins intr-o forma prea buna, am apucat doar vreo 2 saptamani de antrenament. Traseul il stiam de anul trecut, cu toate astea cu 2 zile inainte am fost pana pe Semenic pe urcare sa-mi aduc aminte ritmul si momente interesante de anul trecut cand am avut un ritm incredibil pe urcarea spre Semenic. Un alt motiv pentru care merita sa urci pe Semenic este coborarea incredibil de frumoasa si antrenanta. Un mic deliciu.
Revenind la cursa, anul asta au fost mici diferente la traseu la start si la finish. Finish-ul a fost un pic diferit fata de anul trecut, fiind o optiune mai buna. De data asta a fost aproape 1 km de sosea inainte de finish, unde puteai sa sprintezi sau sa faci ce vrei, pe cand anul trecut inca din varful dealului stiai pe ce pozitie o sa termini, pentru ca era un finish in coborare , plus bolovani alunecosi care nu iti permiteau sa mai faci vreo manevra. Startul a fost de data asta tot pe asfalt prin Garana.
Un start destul de lejer, de data asta am reusit sa raman alaturi de primii, formandu-ne un grup de vreo 6-7 din care pe coborare ne-am rasfirat, iar pe Tudor si Silviu nu i-am mai vazut. In rest, pe urcare pana pe Semenic ne-am tot jucat de-a trenuletu cu Jidovu, Gergo si Feri. M-am oprit la punct sa imi umplu bidonu, pentru a nu avea surprize spre varf, astfel ca am ramas putin in urma. Stiam ca nu vreau sa ajung singur pe Semenic astfel ca spre finalul urcarii am fortat sa il prind pe Gergo sa fim amandoi. Dupa cateva portiuni in care am tras unul de altul, a aparut din spate Cristi , care avea ceva probleme cu lantul, de fapt toata cursa a avut probleme cu lantul s-a oprit de vreo 3-4 ori. Cand ne-a depasit el, a fost momentul decisiv pentru mine, prinsese vreo 15 metri avans si ma gandeam "ce fac? trag dupa el sa-l prind, sau merg in ritmul meu cu Gergo" si am ales sa fortez stiind ca Gergo era cu mine la categorie.
L-am prins in cele din urma pe Jidovu care avea un ritm alert care nu-mi permitea prea mult sa ii pierd roata din ochi. Stiind ca in fata era Tudor cu Silviu la categoria mea , Feri care era peste 40 si Cristi care stiam ca are peste 30. Dupa calculele mele eram in grafic pe locul 3 la 19-29 de ani. Bun, hai doar sa terminam cursa. Nu m-am gandit prea mult ca ma intreaba Cristi cati ani am ? ii zic ca 18, la care el, "ahhhh suntem la aceeasi categorie" wtf. Il intreb sa ma lamuresc, cat are si el, imi spune ca 33 si categoria era de fapt 18-35. Buuuun, rivalu in fata si stiam ca ma domina, mi-am zis "na asta e, trag de mine cat pot si vedem ce iese". A mai trecut 1 km 2, si deja am inceput sa pierd roata lui Cristi, putin dezamagit in postura 4 a clasamentului, continui sa imi vad de treaba. Cum va spuneam Cristi avea probleme cu transmisia, astfel ca mare mirarea mi-e sa il vad iarasi pe margine oprit. Il intreb "iara probleme ?" in timp ce trec pe langa el si incep sa maresc ritmul dar ma gandesc ca nu e bine sa te bucuri de necazul altuia pentru ca ti se poate intampla si tie.
Cu toate aste nu uit ca totusi ne batem la podium si incep sa rulez ca un disperat prin padurea de pe Semenic, il prind pe Lupsa de la 80 mai inca vreo 2 baieti pe langa care trec repede, imi iese tot, vad usor marcajul si nu am decat 2 ezitari , aleg trasele bune si treaba merge ca pe roate, ma gandesc ca mi-a pierdut urma, trag de mine, incep deja sa ma doara mainile cum trageam de ghidon, cand pe o portiune aud Bondaru' in spate. Bzzz, era Jidovu si imi zice " Hop ! cand auzi bondaru' (butucul lui zgomotos) nu mai ai ce face " radem amandoi si continuam impreuna pana aproape de locul unde incepe coborarea spre lac, de acolo il pierd , de tot de data asta. Il mai prind pe Boldi si coboram amandoi. Prin avans il las in spate, dar am ceva probleme cu santurile si era sa pic, ma prinde iar din urma si imi zice sa o iau incet. Aflu ca George e in fata si dupa ce incep urcarile dupa dig il zaresc in departare da nu sunt sigur ca el e, un echipament albastru, el ar trebui sa fie "hehe Georgianu' te-am prins", psihic macar, ca nu reusesc sa ma apropii de el macar sa-l salut si sa-i urez bafta la Lung.
Eu, resemnat, Jidovu nicaieri, asta e, e bun si locu 4, dar continui sa trag pentru ca inca nu s-a terminat cursa. Incep iarasi sa ma ia crampele si incep sa fac pe boxeru amator cu picioarele mele sa le detensionez putin, functioneaza !
Tot incepeam sa o las mai moale si iar calcam pedala si imi ziceam " Vreau pe podium ba, nu ma las, vreau pe podium cu Tudor !" vise, pentru ca mai erau vreo 5 km si eu eram pe locul 4 si in fata nu vedeam pe nimeni, dar vroiam pe podium. In continuare ma bucur de traseu, soarele aproape te doboara de pe bicicleta pe unele urcari grele pe unde trec pe langa cei de la 30 si ma simt un pic mandru ca eu urc pe bicicleta pe unde ei imping. Saracu' de mine, deja am efecte de insolatie :))). Mai trec pe langa cateva puncte ii intreb pe oameni cat mai e, ei nu stiu sa-mi zica, ma orientez si imi dau seama ca nu sunt departe. Nu ma simt asa de obosit ca la alte concursuri spre final, ba chiar imi place sa ma dau cu bikeu, mai trec pe cateva pajisti si imi dau seama ca incepe coborarea faina pe iarba pana in asfalt. Ajuns in asfalt, scot binoclu, ma uit in fata: nimeni, intorc capu, iar nimeni. Trec de Iulian care imi zice Bravo Para, esti al 4-lea, in gandul meu "bravo pentru ce ? locu 4 ?" Ma ridic in picioare, ca asa e frumos sa termini, in forta si trec linia, nici nu mai ascult la tipa de la microfon care imi anunta locul si timpul. Ma intalnesc cu o gramada de prieteni si ma intreaba ce ai facut ? eu: pe 4 ! n-am reusit ma nicicum sa-l fac pe Jidovu.
Ma intalnesc si cu baietii din echipa , le zic ca am iesit pe 4. Dintr-o vorba in alta aflu ca Silviu a avut o problema, si incepe sa-mi creasca pulsul, oare de ce ?
Concluzia ? Nu renuntati sa VRETI, nu renuntati sa VISATI si nu renuntati NICIODATA !
aaaa si surpriza :
complimenti!
RăspundețiȘtergere