vineri, 14 octombrie 2011
De final de sezon.
Frumos a fost ! Acum urmeaza sezonul de iarna care sper sa fie la fel de plin (o sa fie, dar cu teme la scoala).
Cat despre sezonul de mtb, a fost o vara plina de concursuri, uneori chiar 2-3 intr-un weekend, ceea ce e bine pentru toti. Ciclismul devine din ce in ce mai cunoscut si incet ne apropiem de ceea ce vedem in alte tari.
Personal, calendarul meu a cuprins cam 25 de concursuri din care am reusit sa particip la 18 dintre ele, unele le-am ratat din motive de sanatate, altele din cauza ca participam in alta parte sau din alte motive..
Retrospectiva este ca, din 18 concursuri la care am luat parte, am reusit sa obtin 13 podiumuri (numarul meu norocos)
.Au fost concursuri la care am participat pentru prima oara cum ar fi : Prima evadare, Defileul Jiului, Tarcu maraton, DHS maraton, Baia Mare , Tusnad maraton, Predeal Trophy,Dracula Bike Fest, Nationalele de maraton si Geiger unde n-am fost de 2 ani. Au fost concursuri din care am ramas doar cu experienta si invataturi care imi vor fi utile in viitor.
Au fost concursuri unde ma intrebam de ce fac eu sportul asta ? Cand as putea sta acasa, jucand CS ca alti copii. De vreo 2 ori m-am gandit sa abandonez, la unele aproape plangeam de frig sau durere, sau amandoua. Probabil va ganditi acum, chiar n-am altceva de facut ?
Chiar nu regret nimic. Pentru ca dupa fiecare cursa, care credeam ca e cea mai grea de pana acum, cand ajungeam in haine curate dupa dus, eram bucuros si multumit ca am trecut si prin asta si ma gandeam ca poate, totusi revin si la anul.
Alteori eram bucuros conducand cursa, ca apoi sa vina cel de pe locul 2 sa-mi dea o "palma" sa ma trezesc. Uneori am pierdut locul 1 la 1 secunda, alteori la 10 secunde, 40 de secunde, 2 minute si tot asa.
Dar au fost si curse in care ii multumeam lui Dumnezeu ca ma aflu in locul acela, facand acest sport
Au fost curse care au facut diferenta fata de restul, curse in care emotiile si adrenalina erau in meniu.
Astazi am facut adunarile, iar statisticile arata ca am petrecut peste 240 de ore pe bicicleta si am parcurs peste 4300 de km. Pentru anul viitor obiectivul este sa dublez numarul de ore.
Dintre 4 obiective ale sezonului mi-am indeplinit 1, la Medias, iar la BMM am fost aproape la cateva secunde, la Maros am reusit doar un loc 3 fata de ce imi propusesem, la nationalele de XCO am facut o gafa, iar la cele de maraton am obtinut doar locul 4, destul de aproape de bronz, ceea ce n-ar fi fost deloc greu, dar atat s-a putut.
Drept "petrecere", voi participa weekend-ul viitor la Zalau cu extraterestrii.
Nu in ultimul rand, vreau sa multumesc sponsorului Maros Sport , echipei Team Maros si mecanicului meu, domnul Dani, care impreuna au facut ca totul sa fie posibil si fara de care acest sezon nu ar fi fost la fel de plin si frumos.
Multumesc !
Am atasat pentru voi , trailerul la unul din cele mai interesante filme cu mtb la care m-am uitat. Recomandabil sa vedeti filmul, HD.
Ne vedem la Zalau.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu