simpleserggio.blogspot.com Web analytics

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

2013 ...un sezon norocos ?

De cand ma stiu 13-le ma urmareste, iar de cele mai multe ori imi poarta noroc. 2013 a fost unul din cele mai frumoase sezoane de mtb pentru mine. Un sezon in care am stabilit un nou record de 22 de concursuri la care am luat startul, dintre care 9 podiumuri de care sunt recunoscator. Ultimul concurs pe anul asta a fost o premiera pentru mine, si anume: contratimpul individual de la Siria, care a avut loc weekend-ul trecut.

Puteti urmari aici cum a fost la primul contratimp din viata mea.


Contratimp individual Feredeu from Paraschivu Sergiu on Vimeo.

 Continuand cu cifrele, sezonul acesta am parcurs aproximativ 6000 de km, mare parte dintre acestia in compania unor oameni deosebiti. George este alaturi de mine , de 6 ani incoace si inca nu da semne de oboseala :),
 Rica este noua surpriza care ne dovedeste ca la 47 poti sa fi in cea mai buna forma sportiva si sa concurezi cot la cot cu cei de 20 de ani, iar dupa 2 ani de cand s-a urcat pe bicicleta, de anul acesta este mandru posesor al tricoului de finisher Bike Four Peaks ( Trans Germany ). Toate felicitarile !

Marian completeaza trupa, cand ii dau voie fetele , iar impreuna batem tara in lung si in lat. Cei 4 fantastici :



Ar putea fi privit si ca un sezon cu ghinion, avand in vedere ca nu mi-am indeplinit niciun obiectiv din cele 5 propuse pe plan sportiv. Se pare ca circumstantele au facut astfel incat sa fac pana la nationale, unde mi-as fi indeplinit obiectivul, iar apoi la Redbull am ramas fara bicicleta inainte de concurs, pe langa asta, forma mea sportiva nu era prea buna dupa o raceala, nu mai punem la socoteala ca a fost reprogramat concursul, initial trebuind sa se tina in septembrie, cand eram intr-o forma foarte buna. Banat marathon a iesit din scena, la fel si Maros Maraton. Iar la Baia Mare un loc 4 a fost tot ce am putut.Pe de alta parte, un podium in circuitul Triadei s-a dovedit a fi mult mai greu de atins decat mi-am imaginat.
Gata, mi-am spus Of-ul si toate scuzele :)).

Cu toate acestea, a fost un sezon de vis, in care am invatat foarte multe si m-am schimbat destul de mult ca si mentalitate. Probabil cea mai mare lectie a acestui an este ca : "Poti mult mai mult decat crezi, totul se intampla cu un scop, si tot raul e spre bine ". Am combinat 3 lectii intr-o fraza.

Cum am invatat asta ?
Se intampla pe la inceputul anului sa imi dau seama ca in acest sezon va trebui sa ma descurc singur, sponsorul principal alegand sa nu ma mai sustina. Drept urmare am inceput sa caut, sa intreb in stanga in dreapta, sa trimit mailuri, sa sun, am incercat sa ma vand cat mai bine, sa promit , sa dovedesc...o adevarata demonstratie de marketing.
Ce am aflat ?
Ca toate cluburile erau formate deja, ca nu se poate,etc. Am reusit sa imi cumpar din nou o bicicleta din banii parintilor, parca eram la inceput din nou. Apoi m-am tinut aproape o luna de capul unui sponsor cu care chiar imi doream sa colaborez. La final dupa insistente si perseverenta, aflu ca si-a facut calculele si nu poate fi alaturi de mine.

Acum, privind in urma. Imi dau seama ca daca cel putin unul din toti sponsorii cu care am vorbit ar fi acceptat propunerile mele, drumul meu ar fi fost altul, in sensul ca nu as fi evoluat asa mult cum am facut-o. De ce ? pentru ca as fi fost limitat de altcineva si as fi fost dependent de acel sponsor.

Intamplarea a facut sa il intalnesc pe Stefan Rogoz de la Arad Racing Bike Pro, care mi-a oferit libertatea de care aveam nevoie si in acelasi timp un suport modic cu care eram multumit si am batut palma pentru un parteneriat si mai ales o prietenie care imi doresc sa dureze mai mult decat doar un sezon de mtb.

Pentru acest lucru, Multumesc Stefan Rogoz si intregii echipe Racing Bike Pro, faceti o treaba foarte buna si vreau sa crestem impreuna !
Ca tot am deschis subiectul sponsorilor, vreau sa stiti de asemenea, ca de nutritia mea sportiva s-a ocupat Isostar, fiind alaturi de mine si oferindu-mi cele mai bune produse dedicate sportivilor, testate si aprobate de doctorii sportivi.
Compressport a completat echipamentul avand grija sa ma simt comfortabil in timpul cursei, dar si facilitandu-mi refacerea. Cu echipamentele Compressport am avut un randament mult mai bun pe bicicleta. 

Tot aici :
Multumesc GoPro pentru noul parteneriat !
Multumesc Bike XCS !
Multumesc Maros Bike !


Daca in ceea ce priveste obiectivele sportive am dat gres si nu m-am descurcat asa de bine, am reusit sa ma ocup si sa ma concentrez destul de bine pe obiectivele mele personale: am filmat in mare parte tot sezonul, veti vedea destul de curand ce a iesit. Printre concursuri si antrenamente am reusit sa scriu prima carte despre mtb in limba romana, ce va aparea in zilele urmatoare, va pot spune doar ca se numeste "De la 0 la campion" si ca va fi cel mai valoros material pe care il pot oferi oamenilor din sfera mtb si nu numai.  De aici puteti deduce destul de multe despre carte.



In final, recunostintele mele si multumirile pentru ca ma citesti si ca ai fost alaturi de mine
si in acest sezon frumos !
Ramai cu ochii pe blog pentru ca urmeaza lucruri interesante.Ciao !

2 comentarii: