Despre ce e vorba ?
Am lansat cea mai recentă carte despre ciclism în limba
romană. Există lucrări mai vechi despre acest subiect, însă conţinutul este
greoi, destul de vechi, iar limbajul unul sofisticat, cu termeni greu de înţeles.
Drept urmare, m-am gândit că am ceva de oferit în acest
sens şi am scris cartea de faţă.
Titlul sugerează foarte
bine ideea cărţii.
“De la 0 la campion”
prezintă, pe parcursul a 160 de pagini în format tiparit, toate etapele de la
novice la expert, cu informaţii de actualitate, printre care şi interviuri cu
sportivii de top ai României la ora actuală. La urma urmei, consider că nu poţi
învăţa să devii mai bun, folosind metode vechi; ai nevoie de unelte noi şi ai
nevoie de modelul unor sportivi care sunt astăzi cei mai buni.
Este o carte care a pornit de la o idee, pe care am conturat-o cu dorinţa de a
valorifica şi evidenţia cele mai importante aspecte ale acestui sport. Sper că
am reuşit să ofer toate aceste informaţii cu ajutorul acestui “curier” cu 2
coperţi, care urmează să îţi fie la dispoziţie.
În cele 17 capitole ale cărţii, te voi ajuta să înţelegi ce înseamnă pregătirea
unui sezon competiţional, de la A la Z. Vei învăţa cum să îţi descoperi
punctele forte sau punctele slabe, cum să treci peste obstacole, iar la sfârşit
vei înţelege că secretul succesului este la dispoziţia ta, dacă ştii cum să te
foloseşti de mintea ta. Deschide ochii şi vei înţelege că tot ceea ce ai nevoie
este deja la tine.
Cui se adresează această carte?
De peste 1 an mă gândesc să scriu cartea aceasta. O scriu în primul rând pentru
cei care practică acest sport, apoi pentru cei care sunt ceva mai ambiţioşi şi
vor să ajungă în top sau chiar campioni, pentru cei care îşi doresc să evolueze
şi simt că le scapă ceva pentru care nu au rezultatele care le doresc, pentru
cei care vor să îşi demonstreze că se poate să ajungi pe podium dintr-un
novice. Scriu pentru cei care ştiu că, dacă nu ai rezultatele pe care le doreşti,
înseamnă că, încă există aspecte pe care nu le stăpâneşti pe deplin, ceva ce tu
încă nu cunoşti.
De asemenea, cred că ar fi o lectură interesantă pentru orice pasionat de sport
sau pentru cei cărora doar le face plăcere maniera mea de a scrie. Nu e o carte
doar despre ciclism. Pe lângă acest subiect, lucrarea de faţă reprezintă un
rezumat a ceea ce am citit şi trăit în ultimii 20 de ani, mai mult sau mai puţin.
Poate, după ce veţi citi această carte, unii dintre voi veţi învăţa cum să vă îndepliniţi
un scop la care visaţi de mult, poate în mintea altora se va declanşa acel
click "Ahaaa!" sau poate veţi rămâne cu o idee care nu are nimic de-a
face cu sportul şi care vă va fi de folos în vreun fel.
Aşadar, fie că te-ai urcat de curând pe bicicletă, fie că eşti începător sau
amator, fie că vrei mai mult de la tine, vrei să înveţi, vrei să nu mai fie un
mister cum de obţin unii rezultate foarte bune, cred că ceea ce urmează să citeşti
te va ajuta, într-un fel sau altul. Ai sfatul unui viitor inginer constructor
despre cum să îţi construieşti succesul pe 2 roţi.
Pe lângă ideea sportului de
performanţă şi a antrenamentelor, unul dintre capitole l-am dedicat special
beneficiilor de pe urma practicării acestui sport, pe care îl
consider unul din cele mai complexe şi deosebite. Te invit să descoperi şi să înţelegi
cum se schimbă viaţa ta în bine după ce începi să te dai cu bicicleta.
Iniţial, am vrut ca această
carte să poarte numele "Antrenează-te perfect", însă sportul ne învaţă
că perfecţiunea nu există, e relativă şi mereu e loc de mai bine. Tot timpul poţi
face ceva mai mult, ceva în plus sau ceva mai bine. Astfel, după ce am terminat
de citit una din ultimele cărţi, mi-a venit ideea cu titlul cărţii şi anume: "De la 0
la campion".
De ce?
Mai întâi, m-am gândit că a
scrie o carte este un obiectiv care trebuie îndeplinit într-o viaţă de om, asta
cu condiţia să fie de folos cuiva cartea ta. Nu oricine poate scrie, doar cei
care cred că pot ajuta măcar o persoană cu ceea ce scriu. Eu cred, de aceea,
iată-mă scriind, dornic să ofer din cunoştinţele mele.
Te invit să descoperim pas cu pas ştiinţa acestui sport. De ce o
numesc ştiinţă? Pentru că ştiinţa înseamnă progres, iar tu eşti pe cale să faci
un progres, să evoluezi de la un anumit stadiu în care cunoşti lucrurile pe
care le-ai învăţat până acum, la un stadiu în care vei învăţa idei şi concepte
noi, pe care nu le ştiai până acum. Unele lucruri s-ar putea să fie ca o revelaţie,
altele s-ar putea să le ştii, însă pot fi sigur că la finalul cărţii vei fi rămâne
cu cel puţin o idee nouă sau vei fixa unele idei pe care le aveai deja în gând.
Probabil, sunt câţiva care ar spune că trebuie să citesc câteva
zeci de cărţi despre domenii care au legătură cu subiectul sportului, cum ar
fi: psihologia antrenamentului, dietă, despre corpul omenesc, etc, înainte de a
scrie o carte. Poate ar fi mai indicat, însă nu e ceea ce vreau.
Vreau să scriu cartea de faţă din pasiune şi dorinţă. Îmi doresc să o scriu,
iar dacă tu ai posibilitatea să o citeşti acum, înseamnă că mi-am îndeplinit
visul.
Nu aş vrea să citesc 10 cărţi iar apoi din toate să scriu una,
astfel, aş fi un plagiator mai mic. Nu vreau să scriu o carte despre
studiile ştiinţifice ale doctorilor sau ale specialiştilor. Vreau să scriu
despre experienţa mea, despre lucrurile pe care le-am citit, auzit sau testat şi care
au funcţionat în cazul meu, despre lucrurile pe care le-am învăţat de la cei
mai buni. Dacă crezi în ceea ce spun, îţi mulţumesc pentru încrederea acordată şi
vreau să te invit să descoperim împreună cum să ajungi la nivelul sportiv pe
care ţi-l doreşti.
"Puterea exemplului nu e doar
o formă de educaţie, ci singura! "
- Albert Einstein
Probabil sunt
alţii mai în măsură decât mine să scrie această carte, prin prisma rezultatelor
sportive, însă nu toţi doresc să împărtăşească şi cu alţii, să înveţe şi pe
altul cum să facă ceea ce fac ei, altora nu le place să scrie sau li se pare
prea greu, fie nu au chef sau perseverenţă suficientă. Nu toţi au dorinţa şi
voinţa de a scrie o carte despre ceea ce îi pasionează.
Nu vreau doar să citeşti sfaturile mele, doar să înveţi nişte tehnici, vreau să
ajungi în cea mai bună formă sportivă posibilă a ta.
Vreau să
fac diferenţa pentru tine. Eşti de acord cu asta?
Dacă da, atunci hai să facem nişte schimbări, să îmbunătăţim nişte rezultate şi să te facem mulţumit de nivelul tău sportiv.
Personal, cred că nu poţi învăţa un lucru pe nimeni dacă TU însuţi nu ai trăit
mai întâi ceea ce spui, dacă nu a dat rezultate mai întâi în cazul tău, dacă nu
eşti tu însuţi un EXEMPLU pentru ceilalţi, iar dacă cele aproape 70 de
concursuri la care am participat până acum din care peste 50 de podiumuri şi un
dulap plin cu cupe şi medalii ce se află în spatele meu chiar acum când scriu
aceste rânduri, nu sunt un exemplu suficient pentru tine, pentru că probabil ai
standarde mai înalte, în cazul acela îmi voi cere scuze şi te voi ruga să cauţi
în altă parte, unde crezi că poţi găsi ceea ce cauţi.
Nu spun că eu deţin secretul,
în paginile acestea, despre cum să ajungi campion mondial, ar fi cea mai mare
minciună. Cred însă cu toată tăria, că citind şi aplicând aceste lucruri, POŢI
ajunge în top cei mai buni sportivi din România. Dar cine sunt eu să îţi
spun ţie ce poţi şi ce nu? „The sky is the limit”, totul depinde de tine. Poţi
reuşi sau poţi fi dezamăgit. Sper că tu să profiţi şi să reuşeşti din plin!
Se spune că cea mai
importantă investiţie pe care o poţi face, este investiţia în cunoaşterea şi
dezvoltarea ta. Singurul mod în care poţi evolua este să lucrezi la interiorul
tău.
Care este scopul lucrării?
Scopul cărţii este îmbunătăţirea
nivelului sportiv în ţara noastră. Cum putem face asta? În loc să ne plângem,
putem să lucrăm fiecare la noi înşine că sportivi, să evoluăm, iar apoi schimbându-ne
pe noi vom observa că îi mobilizăm şi îi motivăm şi pe ceilalţi, iar consecinţa
va fi un nivel de o calitate superioară a ciclismului montan în ţara noastră.
Dacă vom fi perseverenţi şi consecvenţi, dacă vom face antrenamentele corect,
poate că în cele din urmă vom reuşi să îmbunătăţim şi nivelul sportiv în ţara
noastră, însă doar din interior spre exterior, pas cu pas.
Contribuie la această idee,
evoluează, dezvoltă-te, devino cea mai bună versiune a ta şi du rezultatele
tale la un alt nivel, un nivel la care altădată doar visai şi ţi se părea
imposibil.
Pe scurt... ce vei învăţa din această carte şi
cum îţi vei îmbunătăţii cunoştinţele sportive?
Vei afla:
· Care este mentalitatea unui campion
· Cum să îţi construieşti un plan de antrenament bine organizat
· Cum să fi mai organizat şi mai eficient în orice vrei să faci
· Ce şi cum să mănânci înainte de o competiţie
· Cum să eviţi supraantrenamentul şi oboseala
· Importanţa echipamentului sportiv
· Cum sa corelezi corect antrenamentul cu refacerea
· 10 metode pentru refacere mai rapidă după efort
· Mici secrete ale ciclismului
· Cum să găseşti poziţia corectă pe bicicletă şi ce importanţă are ea
· Interviuri cu sportivii de top
Mai mult, am ales să îţi ofer câteva “bucăţi” din carte, pentru a-ţi
face o idee despre ce urmează să citeşti. Am ales secvenţe din 2 capitole:
capitolul Interviuri cu sportivi de top şi capitolul Perioada competiţională.
Pasaje din
primul capitol gratuit – Interviurile:
"Mai jos am pregătit o serie de interviuri cu mai mulţi
sportivi de top din ţara noastră. Vreau ca prin ideile lor, ei să fie un
exemplu pentru tine, să te inspire şi să te motiveze.
·
Ce
sfat ai pentru începători ?
Cereţi
sfaturi oamenilor cu experienţă şi documentaţi-vă bine despre tot ce presupune
ciclismul, altfel pierdeţi timp preţios ca să descoperiţi totul pe cont
propriu.
·
Care
consideri că este secretul succesului în ciclism ?
Dacă
l-aş şti şi l-aş spune, n-ar fi secret. Dacă l-aş şti şi nu l-aş spune, aş avea
succes. Nu e nici un secret, însă cred că succesul în ciclism vine după multă
muncă, multă dăruire, ambiţie şi sacrificii. […]
2012
·
Cum
îţi structurezi antrenamentul de-a lungul perioadei anului ?
Sezonul meu e împărţit în trei perioade în funcţie de care diferă
durată, intensitatea şi tipul de antrenament. În prima parte a sezonului,
scopul principal este acela de a petrece cât mai mult timp în şa, la o
intensitate mică spre moderată. De obicei ieşirile durează undeva la 3-4 ore,
însă pot ajunge o dată pe săptămână şi la 6-7ore. Ideea principală e să menţin
pulsul în zonele inferioare (60- 70% din pulsul maxim), cu o cadenţa peste 90 rpm...
[...]
·
Cum
începi pregătirea unui sezon?
După ce se termină un sezon competiţional fac pauză maxim 3
săptămâni, după care revin cu pregătirile pentru sezonul ce urmează. Pentru
mine, pregătirea unui sezon competiţional este precum construcţia unei case:
faci fundaţia foarte foarte stabilă, după care începi să clădeşti şi să
urci etajele.
·
Ce
te motivează ? în perioadele dificile, în perioadele fără sponsori sau fără succese ?
Motivaţia este una, iar dacă ai un vis, nu renunţa la el
indiferent cât de greu este şi câte piedici întâmpini. Ce nu te ucide te face
mai puternic, iar dacă e să renunţi oare poţi trăi cu gândul "Cum ar fi
fost dacă nu aş fi renunţat?..." Cred că momentele fără succes sunt
lecţii, dacă ai ochi să le vezi.
l . Ce face diferenţa între tine şi restul ?
Între mine şi restul nu
prea este mare diferenţă, depinde cu ce ambiţie începem totul şi dacă avem, sau
nu, motivaţii.
l . Ce sfat ai pentru începători ?
Sfatul meu pentru
începători este că niciodată să nu se lase bătuţi, tot timpul să aibă motivaţii
şi nu în ultimul rând să se bucure de natura înconjurătoare.
Acestea sunt doar câteva întrebări extrase dintr-o listă de interviuri care continuă cu mai multe
întrebări adresate mai multor ciclişti printre care: campionii naţionali, cel mai bun ciclist român din Turul Sibiului, vicecampionul italiei la U18,
precum şi alţi ciclişti autohtoni.
Al
doilea capitol gratuit este despre:
13. Perioada competiţională
Reprezintă perioada care conţine cursă sau cursele de
importanţă maximă pentru tine şi urmează imediat după vârful de formă.
Aceasta este perioada pentru care te-ai pregătit săptămâni şi luni
întregi, pentru care ai ieşit pe vreme urâtă afară cu bicicletă, ai dârdâit şi
ai strâns din dinţi, te-a plouat, ai înfruntat vântul, te-ai luptat cu
greutăţile din sala de fitness, ai înotat km întregi, ai alergat de 3-4 ori mai
mult şi ai
luat startul la câteva concursuri până acum. Totul cu gândul la perioada
aceasta.
Cred că nu ar fi prea plăcut să faci o greşeală acum nu?
Hai să vedem cum ar trebui să arate săptămâna ta înainte de o cursă importantă.
Este probabil cea mai delicată perioadă de până acum, pentru că îţi doreşti să
fie totul cât mai bine.
[...]
2 zile înainte de cursă
Obiectivul acestei zile este să te asiguri că eşti odihnit suficient
pentru cursă. Este ziua potrivită pentru ultima zi de pauză înainte de cursă.
Încearcă să pui totul la punct în ceea ce priveşte bicicletă, modul ei de
funcţionare, bagajul, în cazul în care azi pleci spre locul competiţiei sau
chiar dacă călătoria este mâine, adică sâmbăta.
Fă lucrurile din timp, să te asiguri că nu îţi lipseşte nimic. E
frustrant să uiţi ceva acasă. De asemenea acordă o atenţie specială hidratării.
Ziua dinaintea cursei
Dacă nu ai văzut traseul până acum, nu e încă prea târziu. Însă depinde
dacă este vorba de un traseu de XCO sau de maraton. Cel de XCO este foarte uşor
de văzut, în totalitate. Pe când, dacă urmează să participi la o probă de
maraton, nu ar fi indicat să parcurgi mai mult de 30 de km în ziua dinaintea
cursei.
În orice caz, fă mişcare azi. Nu mai mult de 25-30 de km, acest lucru
depinde de nivelul tău competiţional şi de experienţa ta în sport. Nu ierta
nici 2-3 sprinturi, pe care eu le consider "pentru dezmorţire".
Poţi exersa încălzirea, acest lucru favorizând desfăşurarea lucrurilor
în ziua următoare.
În restul zilei, ocupă-te de treburile organizatorice: ridicarea
pachetelor de înscriere, instalarea numerelor şi cipurilor, pregătirea
bicicletei. În rest, încearcă să fii cât mai calm şi evită mulţimile de oameni
agitaţi. Încearcă câteva activităţi plăcute şi relaxante, dar evită ştrandul
sau ieşirea seara până târziu.
Continuă să te hidratezi, dar nu în exces.” [...]
Am încercat să triez cele
trei capitole gratuite, astfel încât să scot mici părţi pentru a-ţi face o idee
despre subiect fără să te pun să citeşti pagini întregi. Celelalte capitole
aşteaptă să le descoperi.
Mai jos poţi urmări
cuprinsul cărţii, unde ai lista întreagă cu toate capitolele pe care le-am
prezentat de-a lungul a 100 de pagini.
Cuprins:
Mulţumiri
Povestea
mea
Interiorul
Antrenamentul
Abilităţile
de bază
Abilităţile
superioare
Cum
planifici un sezon
Etapele
Etapa
1 – Pregătirea fizică generală
Etapa
2 – Baza
Etapa
3 – Construcţia
Etapa
4 – Vârful de formă
Etapa
5 – Tranziţia
Perioada
competiţională
Pilula
magică
Supraantrenamentul
Refacerea
Despre
nutriţie
Poziţia corectă pe bicicletă
Stretching
Echipamentul
de compresie
20
Beneficii dacă faci sport
18
lecţii pe care le-am învăţat din sport
8 greşeli pe care le fac sportivii
Interviuri
cu sportivi de top
În
loc de final
Pe lângă toate
aceste informaţii mai primeşti 3 Bonusuri:
E vorba de :
- Primul Bonus : Carte de bucate şi reţete, în variantă.Pdf, care te va inspira să îţi îmbogăţeşti regimul alimentar pentru a putea da un randament sportiv mai bun. Această carte de bucate are reţete alese din meniurile celor mai buni sportivi. Îţi pot oferi acest bonus mulţumită bunăvoinţei lui Cristian Jidovu. Îi poţi urmări creaţiile culinare, precum şi activitatea sportivă pe pagină lui de facebook: https://www.facebook.com/cristian.jidovu?fref=ts
- Bonusul 2 : Studiile recente arată că muzica poate îmbunătăţii calităţile sportive cu până la 20%. Ca să te ajut în acest sens, ţi-am pregătit un playlist cu 100 de melodii pe care să le asculţi de fiecare dată când îţi faci antrenamentul, nu neapărat pe bicicletă. Le poţi asculta oricând, atunci când alergi, când faci stretching, când skiezi, când eşti pe trainer, când eşti la sală sau oricând faci mişcare. Personal, chiar şi în dimineţile concursurilor îmi pun căştile în urechi pentru a mă relaxa. Mai mult, am inclus şi 9 videoclipuri şi discursuri pe care le consider cele mai motivaţionale.
- Bonusul 3: Reducere 20 % la toate produsele brand-ului de nutritie sportiva Isostar.
Review-uri
Mai jos poţi urmări ce spun
deja primii cititori :
" Pur şi simplu îmi place. Nu stiu exact de ce , dar îmi
place. Poate maniera foarte personală de redactare a autorului, poate
raspunsurile la interviurile acordate celor mai buni sportivi din ţară, poate capitolul "Pilula magică" m-au facut să spun asta. Cert este că Sergiu, mai întâi a trăit, a experimentat, a gresit, a învăţat din greşeli, a câştigat şi apoi a scris această carte. Nu ai cum să scrii într-un mod asa de interesant şi personal , dacă nu ai trăit mai întâi ceea ce scrii.
- Popovici George
"De la 0 la campion" este lucrarea unui pasionat de mountainbiking, înainte de toate, cu o mare parte a celor scrise trecute prin filtrul emotional al celui care a scris-o. De fapt, mai degrabă este povestea relatată într-o manieră foarte personală, entuziastă şi optimistă a drumului pe care autorul l-a parcurs, de-a lungul anilor, pe scena ciclismului montan românesc. Nu vei găsi sfaturi ce sigur te vor duce pe podium şi nici noţiuni foarte profunde de antrenament sportiv, însă lectura poate servi ca un ghid al începătorului sau un punct de plecare pentru cei care vor să descopere acest sport."
“De la 0 la Campion” sună puţin ciudat, dar mai ales incitant. Te face curios să citeşti, să-ţi doreşti să afli care e secretul, aşa cum ni-l prezinta Sergiu. La nu mai putin de 20 de ani ai săi, a luat-o de la 0 şi a ajuns să urce pe podium la mai toate concursurile, de aceea s-a hotărât să spună şi altora cum a reuşit. Acesta este, după părerea mea, atu-ul acestei cărţi, faptul că explică practic şi concret, din experienţa personală.
- Traian Goga - redactor www.freerider.ro
“De la 0 la Campion” sună puţin ciudat, dar mai ales incitant. Te face curios să citeşti, să-ţi doreşti să afli care e secretul, aşa cum ni-l prezinta Sergiu. La nu mai putin de 20 de ani ai săi, a luat-o de la 0 şi a ajuns să urce pe podium la mai toate concursurile, de aceea s-a hotărât să spună şi altora cum a reuşit. Acesta este, după părerea mea, atu-ul acestei cărţi, faptul că explică practic şi concret, din experienţa personală.
Pentru cei care vor să
se apuce de mountainbiking sau au participat la câteva concursuri şi se
întreabă ce şi cum pot face să obţină mai mult şi, de ce nu, pentru cei mai
experimentaţi, cartea explică pas cu pas cum poţi să te pregăteşti fizic, dar
şi mental pentru a obţine performanţă, cum poţi să ordonezi
multitudinea de informaţie, totul pe înţelesul tuturor, totul bazat pe
experienţă, îmbinată cu date ştiinţifice. Nu e puţin lucru, nu mulţi se
încumetă s-o facă, chiar dacă experienţa lor e mai mare.
Recomand această carte,
scrisă de un tânăr ambiţios, care reuşeşte să ne facă o idee despre cum
"se face", autorul străduindu-se să pună în cele 100 de pagini toată
munca sa de 7 ani în materie de sport, dar şi strădania de aproape 1 an de zile
în care a construit, de la o idee, ceea ce “ţineţi” în mână, ceea ce citiţi.
Merită citită!
Află
care este secretul, enjoy!”.
- Aurelian Răducanu
Multumesc mult pentru carte.Am citit-o in week-end. Foarte multe informatii noi chiar si pentru mine.Mai mult ma interesa programul de pregatire si alimentatia, dar si sfaturile tehnice mi s-au parut bine documentate si binevenite.
Cred ca orice rider/biker, mai ales un incepator, ar trebui sa citeasca ceea ce te-ai straduit tu sa aduci in paginile acestui "manual"- zic eu!
Mi-ai castigat aprecierea in ciuda varstei tale. Felicitari inca o data si....ne vedem pe traseu !
Cu stima,
-Razvan Drambareanu
Salut, Sergiu.
Cartea mi s-a parut interesanta, o referinta buna, utila (si unica, cred) pentru ciclistii amatori
Putea fi scrisa mai ingrijit, dar nu despre asta este vorba aici.
Si cartea de bucate are cateva idei intersante, a fost o idee buna includerea ei.
-Cristian Draghici
Sergiu,
Abia aştept să o citesc, încă desluşesc tainele mountain biking-ului şi sunt curios să aflu părerea cuiva care a obţinut rezultate. Oricum, felicitări pentru iniţiativă, este de apreciat dispoziţia de a împărtăşi din experienţa ta!
- Dragoş
Salut Sergiu,
M-am apucat, am şi terminat-o (până la interviuri). Mi se pare Ok cartea şi am găsit deja multe răspunsuri la întrebările pe care le aveam. Am început deja calcule şi pregătiri, mi-am setat câteva ţinte pentru anul 2014: vreau să scad timpul la Prima Evadare sub 2:15 (2013 am făcut 2:46) şi mai vreau să îmbunătăţesc performanţa la On The Rocks (dacă se va mai ţine şi anul acesta în stilul Avalanche). La final de sezon ar mai fi RedBull Moon Time Bike unde scopul este să fac măcar primul tur fără push-bike şi să termin 6 ture la finalul cursei.
Mulţumesc de carte, cum spuneam, am găsit multe răspunsuri la întrebări pe care le aveam de ceva timp.
O zi bună!
- Alexandru
Salut Sergiu.- See more at: http://simpleserggio.blogspot.ro/2014/01/doc_25.html#sthash.NAN8MkEW.dpuf
Mi-a plăcut ideea ta, cu o carte despre cum să devii un ciclist mai bun şi cred că mi-ar trebui o astfel de documentare, având în vedere că am redescoperit pasiunea pentru bicicletă anul trecut.
De primăvara trecută m-a prins din nou drogul ăsta şi deabia aştept noul sezon pentru a lua parte din nou la câteva maratoane pentru distracţie mai mult cu gaşca de prieteni.
Totuşi, după cum spuneam, vreau o documentare pe limba mea, iar cartea ta cred că e cea mai potrivită în acest sens.
- Ovidiu.
Sergiu,
Abia aştept să o citesc, încă desluşesc tainele mountain biking-ului şi sunt curios să aflu părerea cuiva care a obţinut rezultate. Oricum, felicitări pentru iniţiativă, este de apreciat dispoziţia de a împărtăşi din experienţa ta!
- DragoşSalut Sergiu,
M-am apucat, am şi terminat-o (până la interviuri). Mi se pare Ok cartea şi am găsit deja multe răspunsuri la întrebările pe care le aveam. Am început deja calcule şi pregătiri, mi-am setat câteva ţinte pentru anul 2014: vreau să scad timpul la Prima Evadare sub 2:15 (2013 am făcut 2:46) şi mai vreau să îmbunătăţesc performanţa la On The Rocks (dacă se va mai ţine şi anul acesta în stilul Avalanche). La final de sezon ar mai fi RedBull Moon Time Bike unde scopul este să fac măcar primul tur fără push-bike şi să termin 6 ture la finalul cursei.
Mulţumesc de carte, cum spuneam, am găsit multe răspunsuri la întrebări pe care le aveam de ceva timp.
O zi bună!
- AlexandruSalut Sergiu.
Mi-a plăcut ideea ta, cu o carte despre cum să devii un ciclist mai bun şi cred că mi-ar trebui o astfel de documentare, având în vedere că am redescoperit pasiunea pentru bicicletă anul trecut.
De primăvara trecută m-a prins din nou drogul ăsta şi deabia aştept noul sezon pentru a lua parte din nou la câteva maratoane pentru distracţie mai mult cu gaşca de prieteni.
Totuşi, după cum spuneam, vreau o documentare pe limba mea, iar cartea ta cred că e cea mai potrivită în acest sens.
- Ovidiu.- See more at: http://simpleserggio.blogspot.ro/2014/01/doc_25.html#sthash.65j76kdo.dpuf
Sergiu,
Abia aştept să o citesc, încă desluşesc tainele mountain biking-ului şi sunt curios să aflu părerea cuiva care a obţinut rezultate. Oricum, felicitări pentru iniţiativă, este de apreciat dispoziţia de a împărtăşi din experienţa ta!
- Dragoş
Salut Sergiu,
M-am apucat, am şi terminat-o (până la interviuri). Mi se pare Ok cartea şi am găsit deja multe răspunsuri la întrebările pe care le aveam. Am început deja calcule şi pregătiri, mi-am setat câteva ţinte pentru anul 2014: vreau să scad timpul la Prima Evadare sub 2:15 (2013 am făcut 2:46) şi mai vreau să îmbunătăţesc performanţa la On The Rocks (dacă se va mai ţine şi anul acesta în stilul Avalanche). La final de sezon ar mai fi RedBull Moon Time Bike unde scopul este să fac măcar primul tur fără push-bike şi să termin 6 ture la finalul cursei.
Mulţumesc de carte, cum spuneam, am găsit multe răspunsuri la întrebări pe care le aveam de ceva timp.
O zi bună!
- Alexandru
Salut Sergiu.
Mi-a plăcut ideea ta, cu o carte despre cum să devii un ciclist mai bun şi cred că mi-ar trebui o astfel de documentare, având în vedere că am redescoperit pasiunea pentru bicicletă anul trecut.
De primăvara trecută m-a prins din nou drogul ăsta şi deabia aştept noul sezon pentru a lua parte din nou la câteva maratoane pentru distracţie mai mult cu gaşca de prieteni.
Totuşi, după cum spuneam, vreau o documentare pe limba mea, iar cartea ta cred că e cea mai potrivită în acest sens.
- Ovidiu.
PS: Intre timp cartea a fost corectata de 2 corectori, deci pot sa va asigur ca aspectul ei din punct de vedere al punctuatiei si ortografiei este cat se poate de "ingrijit".
Bine, bine, dar care e preţul Sergiu?
Iniţial m-am gândit să ofer
gratis acest material, la care am lucrat aproape toată vara între
concursuri şi antrenamente, până de curând, când am schimbat concursurile cu
şcoala şi examene. Apoi am realizat faptul că, în general oamenii nu dau
importanţă lucrurilor pe care le primesc de-a gata, iar eu vreau să apreciezi
şi să valorifici munca mea. Pe lângă asta, sportul m-a învăţat că e mult mai
atractiv şi mai interesant să te strădui să obţii orice lucru. Cum spune
zicala:” lucrurile care merită, nu se lasă câştigate uşor”.
Pretul cartii este de 50 de lei.
Dacă nu eşti dispus să plăteşti 50 de lei pentru cel mai valoros material pe care l-am creat până acum, adăugând bonusurile, înseamnă că nu vrei cartea atât de mult şi nu îţi doreşti să evoluezi suficient de tare. Înseamnă că te afli în locul greşit şi îmi cer scuze pentru timpul răpit. Pentru restul care vor să îşi ducă performanţele la un alt nivel, au cartea la dispoziţie, din care vor învăţa drumul “De la zero la campion”, au cele 3 bonusuri din care vor învăţa cum să îşi îmbogăţească dieta adaptată unui stil de viaţă sportiv, au 100 de melodii la dispoziţie pentru a se motiva în timpul antrenamentelor de orice fel şi beneficiază de cele mai bune reduceri la brandul de nutriţie sportivă aprobat de medicii sportivi, totul la preţul de 50 de lei.
Plătind acest preţ, îţi iei
şi angajamentul faţă de tine să citeşti şi să aplici ceea ce înveţi din carte.
Pentru că nimănui nu îi place să arunce banii degeaba nu? Odată ce ai plătit
pentru ceva, încerci să profiţi din plin de banii tăi. Exact asta este ideea!
Probabil că eşti obişnuit
să vezi tot felul de bannere promoţionale, peste tot preţuri cu 9 în coadă ca
să pară preţul mai mic, probabil că eşti obişnuit ca lumea să încerce să te
fraierească cu tot felul de promoţii, constrângeri, ocazii peste care nu mai
dai, care mai de care mai avantajoase.
Eu am ales să procedez
într-un mod real şi sincer cu tine, pentru că îmi respect cititorii şi nu
încerc să îi prostesc. Vreau să cumperi cartea pentru valoarea ei, pentru
informaţiile cu care rămâi din ea, pentru ca să evoluezi tu, ca să descoperi
frumuseţea şi beneficiile acestui sport, pentru ca să îţi îmbunătăţeşti stilul
de viaţă, pentru ca să ai rezultatele pe care le doreşti şi pentru ca să nu mai
vedem mereu aceleaşi feţe pe podium, hai să facem să vină şi rândul tău.
Vreau să fii alături de
mine în ideea de a progresa împreună şi a ridica ştafeta.
Eu am ales. Tu ce alegi?
Cum pot face plata?
- Personal
- Prin transfer bancar a sumei de 50 de lei în contul următor:
Paraschivu
Sergiu
RO31
RZBR 0000 0600 1610 1350
După care te voi ruga să îmi trimiţi un email pe adresa: comrace93@yahoo.com cu
subiectul: "plata carte (numele tău) ", pentru a lua legătura şi
a şti la ce adresă să trimit cartea împreună cu
bonusurile.
Mulţumesc!