simpleserggio.blogspot.com Web analytics

duminică, 14 septembrie 2014

Sport vs Business

Acest articol l-am scris acum ceva timp, dar nu l-am postat din cauza faptului că aveam impresia că nu va fi bun, că nu va fi suficient de valoros, până mi-am dat seama că trebuie să închei lucrurile pe care le încep şi să scap de complexul pe care îl avem cu toţii: că nu suntem suficient de buni şi că ar fi mai bine să stăm cuminţi pe burtă. Sper să îţi fie de folos, să afli informaţii noi şi mai important să le aplici !


Ideea acestui articol mi-a venit în momentul în care am fost invitat să susţin o prezentare în Bucureşti exact despre acest subiect şi în acelaşi timp, să prezint cea mai recentă carte despre ciclism : "De la zero la campion "

Astfel am decis că ar fi interesant pentru tine să afli care sunt principiile comune pe care le înveţi din sport şi pe care le poţi aplica în antreprenoriat şi business. Nu sunt milionar în euro şi nici măcar nu deţin vreo afacere, deci nu am referinţe în domeniul banilor, dar cred că e interesant ceea ce urmează să citeşti.

Iată care sunt cele 10 principii "sportive" pe care le poţi aplica în afaceri:

1. Alege Mentorul !


Cred că în prima fază când începem orice lucru, avem un mentor, avem un model, am văzut la cineva că face acel lucru şi îl face foarte bine. Cred că este destul de important să avem modele. Probabil te gândeşti că nu e în regulă să încerci să devii altcineva, ci să fii tu însuţi. Perfect de acord, dar iată ce cred eu: dacă admiri calităţile unei persoane înseamnă că acele calităţi te reprezintă, le ai sau vrei să ţi le dezvolţi, deci sunt o parte din tine. Te reprezintă.


Pentru ca să evidenţiez paralela: în sport cu toţii avem modele. Avem sportivi de top pe care îi venerăm şi vrem să ajungem ca ei. Poate sunt chiar lângă noi, poate e cineva din prietenii noştri, care se descurcă mai bine decât noi la sport. Cineva care te susţine, e alături de tine, îţi dă sfaturi şi împărtăşeşte din cunoştinţele sale.

Ne face plăcere să îi urmărim şi chiar îi iubim, suntem cu sufletul lângă ei când concurează.

Cred că ţi-ai făcut o idee despre aspectul "mentorului" în latura sportivă.

Pe de altă parte, acest principiu, fără dar şi poate, se aplică şi în mediul afacerilor. Îţi setezi modele de oameni care au banii la care vrei să ajungi, au afacerile sau calităţile antreprenoriale pe care vrei să le ai şi tu într-o zi. E vorba de aceeaşi poveste ca şi în sport, cum ţi-am prezentat mai sus. Sfatul meu e să te gândeşti zilnic la mentorii tăi. Urmăreşte-i, caută-le discursurile, prezentările, citeşte-le bibliografiile, discută live cu ei, creează o relaţie dacă se poate şi ţine o poză cu ei la vedere că să îţi aminteşti din când în când spre ce te îndrepţi.


2. Setează-ţi Obiectivul!


Cred că ar fi trebuit să îl pun la numărul 1, pentru că mai întâi stabileşti ce vrei, apoi cauţi mentorii, dar ideea e să înţelegi conceptele, nu neapărat ordinea. Nu e o reţetă. La fel, numărul 2 din lista mea se leagă cu numărul 3: planul şi aşa mai departe, toate împreună sunt principii care te ajută să ai mentalitatea potrivită în cele 2 domenii: sport şi bani (business).

Revenind la paralela noastră, cred că e destul de uşor de înţeles pentru oricine ce e ăla un obiectiv. Scopul, destinaţia, linia de finish, rezultatul la care vrei să ajungi. Sport sau bani, trebuie să ştii unde vrei să ajungi, pentru că "Unei corăbii fără destinaţie, niciun vând nu îi este favorabil".

Setează-ţi obiectivele sportive pentru fiecare an, setează-ţi suma de bani la care vrei să ajungi, nivelul financiar la care visezi.


 3: Fă-ţi Planul!






Ai mentorul, ai obiectivul, ai nevoie de un plan ! Gândirea pozitivă, sfaturile şi vorbele nu te duc prea departe dacă nu ai şi picioarele. Pentru asta ai nevoie de un plan. Ai nevoie să fii organizat şi să îţi planifici mai întâi pe foaie ceea ce vrei să realizezi, ce vrei să atingi. Plănuieşte-ţi succesul cu pixul pe foaie.

Într-un mail primit de la Daniel Zărnescu, unul din cei mai buni traineri din ţară pe partea de business, spunea cum să îţi setezi obiective, adresându-ţi întrebări potrivite:

     Ce vreau să obţin în viaţa asta ca să pot spune că am trăit cu adevărat? Ce realizare vreau să am înainte să las uneltele jos?
    Ce vreau să obţin în următorii 5 ani?
    Ce vreau să obţin în anul care urmează?
    Ce vreau să obţin în luna care urmează?
    Ce vreau să obţin în săptămâna care urmează?
    Ce am de făcut azi?


Mi se pare o modalitate destul de bună prin care poţi să începi să îţi construieşti planul de bătălie, în cazul în care nu ştii de unde să începi.

În sport, fără un plan de antrenament şi pregătire, nu are rost să te prezinţi la start şi să te aştepţi să câştigi.


4. Fii perseverent !


Perseverenţa te învaţă că:

"La început când faci ceva pentru prima oară, îl faci sub orice
critică.
A doua oară îl faci cel puţin la fel de prost. Dacă te mulţumeşti
cu atât ai mari probleme de percepţie.
A zecea oară dacă îl faci, abia atunci îţi dai seama că există
oameni care chiar se pricep să facă ce faci tu... şi ţi se face ruşine.
La a 100-a încercare parcă prinzi gustul, dar creşte
nemulţumirea. Când ajungi la cifra 1000 începi să respiri. Creaţia ta
arată bine dar nu de ajuns. Acum vezi cu alţi ochi concurenţa.
La 10.000 se mişcă bine. Ai intrat în sistem. Eşti bun !
La 100.000 capeţi deja aroganţă. Sunt puţini ca tine, dar vrei mai
mult ! Vrei să fii cel mai bun.
Iar la 1000000 cauţi în zadar concurenţa !"

Odată cu primele succese, îţi dai seama că poţi obţine tot ce vrei pe lumea asta dacă eşti perseverent şi munceşti zi de zi. Şi ştiţi ce e şi mai frumos ? 


Că aşa e ! 

Toate poveştile de succes pe care le auzi au la bază perseverenţa oamenilor, alături de o dorinţă arzătoare şi o motivaţie.

Am un prieten care a pus următoarea întrebare:

” Şi fiind sinceri cu noi înşine: chiar ne dorim ceva cu toată inima şi facem tot posibilul să ni se întâmple ?” (citat din cartea "De la zero la campion")



Definiţia perseverenţei, este să continui să faci ceea ce faci în ciuda eşecurilor temporare. Cel mai bine înveţi acest principiu din sport. Pentru că acolo, în timp ce eşti pe bicicletă, cu rachetă în mână, pe terenul de fotbal sau cel de atletism în probă de 100 de metri sprint, ştii sigur că odată şi odată va veni linia de finish. Indiferent de ce se întâmplă, la un moment dat se termină, iar satisfacţiile te aşteaptă. Tot ce trebuie să faci este să continui să alergi ! Timpul e cel mai bun aliat al tău în situaţia asta.

Victoria este a celor mai perseverenţi!

Fără alte completări din partea mea, cred că îţi este uşor să îţi imaginezi cum se aplică acest principiu în business. Te las pe tine să îţi imaginezi!

Este o vorbă "Nu te opri la un metru de aur!"

PS: o completare la acest număr: fă zilnic un pas în direcţia ta chiar dacă nu vezi diferenţa imediat. La final adunând toate progresele mici dar sigure vei vedea că fiecare pas mărunt te-a ajutat să fii mai aproape de vârf, iar reuşita este suma tuturor paşilor.

Zboara, alearga, mergi, taraste-te…Dar nu te opri niciodata din drumul tau !



5.  Amână recompensa !


Indiferent dacă eşti sportiv sau eşti pe calea către libertate financiară, trebuie să fii conştient că recompensă nu e după colţ. Rezultatele nu vor apărea a 2-a zi după ce ţi-ai setat obiectivul său ai făcut planul. S-ar putea să dureze câteva luni, 1 an sau chiar mai mult până să ajungi să urci pe podium sau să ai suma bani la care visezi. Cum spuneam la punctul anterior, dacă continui să mergi în direcţia potrivită, satisfacţiile vor veni.

Ca să exemplific mai bine ideea cu recompensa imediată şi implicaţiile ei:

Omul a trăit mii de ani în sălbăticie şi foarte puţin în civilizaţie, trăind în sălbăticie acesta ştia un lucru. că trebuia să îşi protejeze teritoriul şi să mănânce altfel moare, ştia că dacă întâlneşte un animal sălbatic trebuia să lupte cu animalul, să îl ucidă ca apoi să îl mănânce sau să fugă pentru a nu fi mâncat de animal, trebuia să aibă rezultate imediate altfel pierea.

 Cu toate că omul evoluează de mii de ani, majoritatea încă mai au gândirea bazată pe recompensa imediată, fac asta acum, vreau rezultatul acum.

CONCLUZII:

*** nu puţini sunt cei care atunci când doresc un lucru fie că vorbim de haine, un telefon nou, un calculator performant, plasmă sau o maşină apelează la un împrumut bancar pentru că doresc lucru acum şi îl vor acum, nu au răbdare să adune ei banii pentru lucru respectiv ci preferă să îl plătească în cinci ani, timp în care lucru respectiv e învechit atât moral cât şi fizic, unde mai pui că plătesc valoarea lui de 2-3 ori.

*** nu puţini sunt cei care după terminarea studiilor aleg să muncească pentru alţii într-un job, pentru că fac asta acum şi la sfârşitul lunii primească un salariu, în loc să muncească inteligent (pentru a dezvolta abilităţi), să investească şi să aibă răbdare în afacerea lor.

Fac asta acum şi vreau lucru ăsta acum. Majoritatea oamenilor vor să primescă o recompensă mare şi imediată, dar de obicei acest lucru te face să nu ai un viitor, Aşa că întârzie recompensa, dacă este posibil şi satisfacţia va fi mult mai mare. Ţine minte ce îţi spun acum, doar fraza anterioară s-ar putea să facă diferenţa în viaţa ta!!! S-ar putea să te facă să alegi să nu iei un credit de la bancă care să te ţină captiv şi îndatorat 10-20 de ani.

Într-un final, amână şi înţelege recompensa imediată!

Te invit să te delectezi cu acest video după un studiu făcut:



6. Ai incredere în tine şi nu fii invidios !


Din câte am observat eu până în acest moment, există oameni invidioşi care cred că unii sportivi nu merită sponsorii, echipamentul sau echipa la care se află. La fel cum ţi-e bine cunoscut tipul de oameni care îi arătă cu degetul pe cei bogaţi. La fel cum spunea Pera Novacovici: Cei care fac bani murdari şi au succes reprezintă sub 10 %, dar faptul că îi vezi la televizor, te împiedică să îi vezi pe ceilalţi 90 % care fac bani cinstiţi asigurându-ţi locuinţa, transportul, apa pe care o bei, pâinea, mâncarea, curentul şi toate serviciile de care te bucuri.

În concluzie, principiul cu care vreau să rămâi, este că nu trebuie să conteze pentru tine viaţa altora. Tot ce contează eşti tu! De tine depinde gradul de satisfacţie şi rezultatele pe care le doreşti, nu de restul. Eşti 100% responsabil de ce ai în viaţa asta. Indiferent de ce fac ceilalţi, indiferent dacă există pe lumea asta oameni care au făcut bani cum numai ei ştiu, indiferent dacă sunt sportivi care au ajuns undeva mai uşor, tu dacă te axezi pe tine şi pe ce ai în cap, îţi vei croi drum printre ceilalţi şi vei şti că meriţi tot ceea ce ai, mulţumită orelor în care ai muncit, ai planificat, ai fost perseverent, ai amânat recompensa pentru ca într-un final să te bucuri de ea!


7. Setează-ţi un obiectiv şi concentrează-te asupra lui până îl obţii.

 

 Aici vorbim despre "Vizualizare". Atunci când te concentrezi asupra unui obiectiv, de fapt vizualizezi acel lucru. Îţi imaginezi cum ar fi după ce l-ai realizat. Cred că nu mai e un lucru nou, faptul că tot ce avem în viaţa noastră sau tot ce ne dorim, pleacă din mintea noastră.

    "Cu mintea noastră, construim lumea!" - Ghandi

La fel cum în sport, îţi imaginezi cum o să fii cel mai bun, te vizualizezi trecând linia de finish, urcând pe podium sau cum te ţii scai de adversar şi nu îl scapi din vedere. Îţi imaginezi cum vei reacţiona în momentele dificile, cum nu o să renunţi şi o să continui.



8. Nu da totul de la inceput

Pentru că aşa fac amatorii.

Nu ştiu dacă ai participat vreodată la un concurs, dar eu personal am luat startul de peste 100 de ori în competiţii de mountainbike, curse de şosea, ski de tură şi triathlon. Ce îţi pot spune cu siguranţă, este că la început, imediat după start, mare majoritate a oamenilor dau tot ce pot, iar după 2-3 km deja nu mai pot şi îi poţi culege de pe jos. Dacă suntem pe aceeaşi lungime de undă,  cred că eşti de acord cu mine că nu e bine să dai totul de la început decât dacă ştii că poţi continua toată cursa la acelaşi nivel sau alături de primii. Ce poţi face în schimb ? Poţi începe moderat şi cu cât trece timpul cu atât să îţi intri în ritm mai bine şi să devii mai entuziasmat cu fiecare concurent pe care îl depăşeşti. Pe mine mă încurajează faptul că prind oameni din urmă şi mă demoralizează atunci când încep să fiu prins din spate. Psihicul joacă un rol destul de important aici.

Aproape în tot paragraful de mai sus ţi-am descris startul unei competiţii de ciclism montan. Cred că în orice întreprinzi, în orice afacere, business sau cum vrei să îi spui, e bine să nu dai totul de la început, pentru că altfel, mai târziu ce mai poţi să dai ? Dacă toată energia ta şi toate resursele le-ai consumat în primii km, în primii paşi.

Sper că a fost o plăcere să citeşti acest articol, că ţi-a fost util şi sper că ai rămas cu minim o idee pe care să o aplici şi care să îţi fie de folos într-un fel !