simpleserggio.blogspot.com Web analytics

vineri, 22 septembrie 2017

Ne-am mutat pe Giolive.ro !

Te salut si vreau sa te anunt ca ne-am mutat pe Giolive.ro, unde te invit sa ne urmaresti si sa ne citesti !
Multumesc !


vineri, 9 decembrie 2016

109 zile in America.

A trecut mai bine de un an de la ultima mea postare pe blog.
Intre timp s-au intamplat foarte multe, iar dintre cele mai picante, voi vorbi astazi despre cele 109 zile petrecute in America vara aceasta. Cea mai interesanta vara de pana acum pot spune.

In primul rand, toata plecarea mea a fost contracronometru, fiindca era in aceeasi zi cu examenul de licenta si imediat dupa ce am prezentat lucrarea, am fugit direct la gara..


si nu imi venea sa cred ca asta e ! S-a incheiat stresul cu licenta si sunt inginer, iar de maine voi fi american pentru 3 luni jumate, habar n-aveam ce va urma.
Dupa cel mai lung drum din viata mea: 15 min cu taxi, 9 ore cu trenul si mai 2 avioane, a urmat o senzatie pe care o ai o singura data in viata: cand atingi pentru prima oara pamantul American.

Am fost dintre cei norocosi, pe care i-a asteptat coordonatorul de proiect la aeroport si m-a condus pana la noua casa. Primul soc de care am avut parte in prima zi, a fost ca pentru prima oara am fost nevoit brusc sa vorbesc doar engleza, fara niciun alt roman prin preajma cu care sa mai am un ragaz,
dar m-am obisnuit dupa 3 zile, iar dupa 3 luni eram confortabil deja :) 

Long story short, au urmat 3 luni jumatate incredibile. Am avut cel mai tare job si primul official: mecanic de biciclete. Nu suna prea interesant pentru inceput, si nici nu a fost pentru prima saptamana drept sa spun, dar bineinteles ca am inceput sa imi caut si alte indeletniciri in cadrul companiei.
Compania era o firma care se ocupa de activitati outdoor: rafting, tubing, kayaking, canoeing, zipline, biking, hiking, teambuilding-uri si tot felul de alte activitati, tripuri si miscare in natura.

Am avut peste 100 de colegi de munca si un lucru de care sunt mandru ca m-am tinut vara asta, a fost sa incerc sa fac o poza cu fiecare dintre ei. Am reusit doar cu 40 dintre ei, pana in ultima saptamana inca mai cunosteam colegi noi.



Fiecare zi era diferita, in fiecare zi se intampla ceva, asta cred ca imi lipseste cel mai mult. Zilnic era ceva de facut diferit, poate ca lucram 2-3 zile in acelasi loc, dar dupa lucru incepea magia, o cina acolo, un gratar la vecini, marshmallow acolo, o iesire in oras, hai la film, hai la inghetata, cina acasa, party acolo, concert in aer liber, cina dincolo, o excursie la washington, rafting, niste clienti pe care n-o sa-i uiti, seara de baseball cu compania, seara in oras cu vecinii si gazda, demolition cars, cu canoele noaptea sau doar plictiseala acasa :) Foarte pe scurt cam asa au aratat zilele mele vara asta. Sa nu crezi ca a fost doar roz, au fost si 3 zile una dupa alta cand am stat in casa si m-am plictisit destul de tare, dar macar lucram de acasa :D Fain nu ? Cred ca niciun alt student prin work and travel, nu a mai lucrat in America in timp ce statea acasa.


Cred ca ar mai fi interesant sa iti spun cate ceva din ce am invatat vara asta.
Primul set de lectii le-am invatat in timp ce mergeam in diferite locuri cu Rockwall-ul, un zid de catarat pentru copii, dar si pentru adulti.
Lectiile le-am invatat doar observand copii si parintii lor.
Astfel, iata ce mi-am notat, cand ei se straduiau sa ajunga in varf:


  1. Daca iei o pauza, cand te intorci s-ar putea sa rezolvi problema.
  2. Nu renunta niciodata.
  3. Nu ai voie sa iti permiti sa spui ca nu mai poti, dupa ce abia ai facut doar primul pas.
  4. Poti face orice, alaturi de mentorul potrivit.
  5. La punctul acesta este o poveste mai lunga putin.Una dintre mame isi incuraja fetita sa urce, o incuraja asa de tare incat o tinea ea practic in maini si ii punea picioarele, o impingea, ce nu ii facea. A facut fetita 2 miscari si a renuntat. Partea faina este ca apoi a incercat mama ei sa urce si nu a urcat mai mult decat fetita ei de 5 ani. S-a intors spre noi si a spus:"Cred ca asta e tot ce pot". A renuntat imediat, s-a dus apoi la fetita ei si i-a spus: "Bravo ! Te-ai descurcat foarte bine acolo, That's succes baby !". Te las sa intelegi tu, ce e de inteles.
  6. Parintii care isi ajuta copii, ca in cazul de mai sus, nu ii invata pe copii ce inseamna esecul si cum sa il gestioneze. Astfel, copii cred ca lumea e roz, ca mediocritatea inseamna succes, iar cand va veni un esec real si mama nu va mai fi, nu vor sti sa il gestioneze si vor claca, poate chiar tragic uneori.
  7. O alta mamica i-a spus direct si clar copilului ei: "It's ok if you give up and remember that you always have this choice baby !". Nu mai necesita nicio explicatie sper.
  8. Oamenii isi pierd energie spunand ca nu pot sau cat de greu e, in loc sa se focuseze pe pasul urmator si sa isi canalizeze energia in directia aceea.
  9. Majoritatea intreaba care e cel mai usor traseu. Foarte putini au intrebat care e cel mai greu si l-au ales.
  10. Atunci cand intampina dificultati, sunt convinsi ca celalalt traseu era mai usor si le pare rau ca nu l-au ales.
  11. Uneori daca intampina un obstacol, vor sa il schimbe sa il elimine, ca ii incurca.
  12. Un singur parinte din sute de oameni pe care i-am vazut, si-a lasat fetita de doar 4 ani sa se descurce de una singura, fara niciun fel de ajutor. Era un om deosebit. Cum crezi ca se va dezvola fetita aceea mai tarziu in viata ?

Pe langa acestea, alte ganduri si invataturi pe care le-am nascocit vara asta ar fi:

  • Alege caile nebatatorite, pe unde nu merg toti. De obicei turma duce la abator.
  • Da-le oamenilor oportunitatea de a spune DA ! Adica fa-le propunerea ! ( Thank you David ! )
  • Cand crezi ca ceea ce ai facut este perfect...mai arunca o privire !
  • Daca ai putea sa faci 360.000 de dolari pe luna, cum ti-ar face placere sa ii faci ?
  • Importanta unui mentor sau ghid langa tine.Te ajuta sa ajungi la destinatie in siguranta si intreg, ba mai mult stie si unde se mananca cel mai bine in zona :)
  • Fa cate un lucru pe rand. Fa urmatorul prim pas, nu te gandi la al 6-lea pas, inainte sa faci ceilalti pasi de dinainte.
  • Fa cele mai importante lucruri primele ! Nu le lasa la final. Poti face greseala asta din cauza ca vrei sa iasa ceva frumos si nu vrei sa fie banal, asa ca le lasi la final si ghici ce...nu le mai faci. Am facut poze aproape cu toti angajatii, mai putin cu patronii si managerii, oamenii care m-au primit in sanul lor si mi-au oferit posibilitatea de a avea cea mai tare vara. Chiar si asa, vor ramane in sufletul meu si cred ca ii voi revedea, chiar daca nu anul viitor :)

O alta lista pe care mi-am notat-o si care cred ca merita atentia ta in acest articol, este o lista cu momente in care am gustat putin din sentimentul de fericire pura in cel mai simplu sens al cuvantului si ar suna in felul urmator:
  • concert in aer liber
  • stand tolanit intr-un fotoliu enervant de confortabil
  • 3 sortimente de inghetata cu toping, ciocolata si crispy, acasa.
  • tot inghetata, la Scoops.
  • cafea cu gheata si in acelasi timp sentimentul ca AI TIMP, ai timp sa discuti relaxat fara sa iti fie frica ca nu termini ce ai de zis, ai timp sa asculti, sa faci ce ti-ai propus pentru ca ai toata ziua doar a ta....si intre timp savurezi cafeaua aia cu gheata :)
  • in timp ce bei o bere cu gust de cafea
  • ieseala cu cei mai amuzanti prieteni din toata vara, pe care ii vezi de obicei in filme.
  • drumetie pe unul din cele mai vestite trasee din America (s-au facut 3 filme despre el,unii oameni il au pe bucket list)
  • sa inoti in rau si apoi sa te pui pe spate pe o roca incalzita de soare (in timpul serviciului)
  • excursie cu tubul pe apa, relaxat, te bucuri de clipa si esti recunoscator pentru cum au decurs lucrurile.
  • prima si cea mai mare banana split adevarata.
  • home cooking
  • sa stai pe locul din spate, in stanga, intr-un bmw seria 7, te simti ca un presedinte.
  • sa stai pe spate, pe iarba verde si tunsa perfect, dupa job, pe un apus superb.
  • sa ai o oaza a ta de liniste in natura, unde mergi la 8 dimineata.
  • film cu prietenii
  • primele pancakes :)
  • imbratisari
  • sa vezi artificii de 4 iulie si apoi in reluare 2 saptamani mai tarziu, dar tot live :))
  • sa mananci Brownie, facuta de tine.
  • sa iei pranzul intr-un orasel istoric
  • dimineata pe racoare in masina cu muzica buna
  • sa vizitezi niste prieteni care au casa langa lac, cu canoe, jacuzzi si tot ce mai vrei.
  • sa accepti oamenii asa cum sunt si sa ii iubesti, fara ca ei sa bifeze conditiile ca noi sa ii iubim.
  • sa pedalezi pe o poteca faina, inainte de job sau dupa, si sa te bucuri ca esti acolo in momentul ala si ca va trece atat de repede toata vara, iar apoi vei fi in fata unui laptop scriind despre cum era atunci :)
  • sa faci o excursie noaptea cu canoele pe rau cand e cerul senin si se vad stelele si tu stai pe spate in barca in timp ce altcineva vasleste si tu admiri universul.
  • sa prinzi apusul din varful unei drumetii cu vedere

  • sa faci pentru prima oara rafting de gradul 5 si in aceeasi zi sa testezi un muscle car de 485 de cai putere. ( a fost cea mai tare zi din viata mea ).

Ar fi foarte multe de povestit, ma bucur ca am luat decizia sa merg, sunt recunoscator ca lucrurile au decurs infinit mai bine decat as fi putut eu sa imi imaginez sau sa le planific. Am invatat multe lucruri, o gramada de experiente si satisfactii cat pentru 109 zile.

A fost o vara grozava !
si mi-am indeplinit un vis.

(va urma...videoclipul :) 

marți, 3 noiembrie 2015

Am lansat GioCoach !


Proiectul despre care îţi vorbeam se numeşte Giocoach.
Şi are rolul să te pregătească să fii în cea mai bună formă sportivă a ta, pe 2 roţi, indiferent care sunt scopurile tale: performanţă sau doar plăcere.

Înainte să îţi spun în ce constă Giocoach şi cum te va ajuta, vreau să îţi adresez câteva întrebări:


  • Când te-ai antrenat ultima oară după un program? Adică să ai toţi paşii pe hârtie şi să ştii exact ce ai de făcut ca să îţi îndeplineşti obiectivul pe care îl urmăreşti.
  • Ai avut vreodată alături de tine o persoană care a trecut de mai multe ori prin ce treci tu şi a ajuns unde vrei tu să ajungi? O persoană care ştie ceea ce tu nu ştii încă?
  • Ţi s-a întâmplat vreodată să ai o întrebare sau să ai nevoie de un sfat, o soluţie la o problemă şi să nu ai pe cineva capabil să îţi răspundă în timp real, când ai tu nevoie?
  • Când a fost ultima oară când te-a tras cineva de mânecă pentru că te-ai culcat pe o ureche şi nu te ţii de treabă?


Aici ţin să menţionez că şi eu am fost în situaţia asta şi ştiu cât de bine mi-ar fi prins să fie cineva, însă nu era. De multe ori, pe drumul nostru spre atingerea obiectivelor, pornim cu entuziasm şi continuăm până la un moment dat când devine atât de greu şi suntem lipsiţi de energie, iar entuziasmul a apus demult, motivaţia s-a consumat, poate ne plouă, e frig şi ne întrebăm "ce rost are? Merită?". Atunci este probabil cel mai important moment, suntem la un pas să cedăm, iar astfel scopul nostru ar rămâne neîndeplinit. În acele momente ai cel mai mult nevoie de cineva, care a trecut prin ce treci tu şi ştie exact ce să îţi spună şi cum să aibă grijă să continui până când e sigur că reuşeşti.

Dacă ai citit până aici, vreau să îţi spun, pe scurt, ce vei primi în programul Giocoach:


  1. În primul rând, vei avea un om/antrenor/mentor cum vrei să îi spui, care va fi tot timpul cu ochii pe progresul tău, dispus să îţi răspundă la întrebările pe care le ai şi să îţi ofere soluţii la problemele pe care le întâmpini.
  2. Îţi voi face un "diagnostic" în urma căruia vom şti care e nivelul tău, care sunt punctele tale slabe şi cele forte, apoi vom afla unde trebuie să ne concentrăm atenţia pentru a îţi îmbunătăţii nivelul.
  3. Vei primi un plan personalizat de antrenament în funcţie de caracteristicile tale, valabil doar pentru tine.
  4. Vom comunica telefonic frecvent ori de câte ori este nevoie.
  5. Vei avea acces la un grup alături de ceilalţi participanţi în program, unde poţi urmări şi progresele altora, poţi socializa, etc.
  6. Pentru că vreau să încurajez acţiunea, cei mai serioşi dintre voi care îşi vor face "temele", la finalul programului vor fi premiaţi.
  7. Pentru că vom avea plăcerea să colaborăm, vei fi în contact şi cu multe reduceri la diferite articole de care ai nevoie, fie de la magazinele partenere, fie de la mine personal.
  8. Garanţie 100%.

Te poti inscrie aici: https://goo.gl/forms/3qyKkQBtG3ld8Gxa2

Vreau să îţi spun că tot ceea ce vei experimenta în acest program, am testat mai întâi pe mine de mai multe ori la rând până am fost sigur că funcţionează, apoi am testat pe mai mult de 70 de oameni şi am văzut din nou ce rezultate poate aduce acest program.
Iată ce spun cei care au participat anul trecut:


















În urma experienţei de lucru cu peste 70 de oameni, am învăţat cum să aplic şi mai bine programul astfel încât tu să profiţi cât mai mult de pe urma lui, Am observat cum reacţionează oamenii şi ce funcţionează pentru ei, am observat ce probleme au şi care sunt soluţiile aplicabile (de ex: lipsa timpului, lipsa motivaţiei, etc).

Daca vrei sa ne antrenam impreuna pentru sezonul 2017, te invit sa te inscrii aici:https://goo.gl/forms/3qyKkQBtG3ld8Gxa2


vineri, 11 septembrie 2015

DHS Corvin MTB şi ce spun cercetătorii britanici


După un aşa weekend, trebuie să trag aer în piept, să spun un mare "Mulţumesc!" şi apoi să încep să scriu ceea ce urmează.

Dhs Corvin MTB a însemnat anul acesta 2 concursuri, prima zi un frumos traseu XCO organizat chiar în curtea castelului Corvin, ocazie cu care am vizitat şi eu pentru prima oară interiorul castelului.

Nu ai crede că aveau unde să organizeze un XCO chiar în curte acolo, însă chiar şi lui Logigan i-a părut rău când a aflat că mai are 5 ture de parcurs în tura 10, asta ca să îţi formezi o idee despre cât de dificil era traseul. A fost destul de antrenant, nu prea aveai timp nici să bei apă, urcări scurte şi abrupte, urmate de coborâri, treceri prin apa de râu, pe schele de lemn special amenajate. Din câte am înţeles traseul a inclus 1,5 km şi 32 de metri diferenţa de nivel. Suficient aş spune pentru un traseu chiar frumos. Singurul dezavantaj a fost că trebuia să te opreşti după ce te întrecea primul de la categorie, iar categoriile fiind amestecate cu Elite asta l-a făcut pe Marton Blaszo să fie călăul multora dintre noi :) Practic "picau ca muştele" neştiind ce i-a lovit, unii reuşind doar 1-2 ture din cele 15 programate.





Eu m-am străduit să dau tot ce pot şi am încheiat 6 ture, foarte foarte aproape să intru în tura 7. Marton s-a uitat destul de urât la mine pentru că nu intelgea de ce nu îl las să mă depăşească :) i-am explicat la final motivul şi ne-am amuzat puţin.

Concursul de XCO a fost doar ca un desert, pentru că adevăratul fel principal era a 2-a zi, cel puţin pentru mine care am ales traseul maraton de 77 de km. Dacă îmi spuneai acum 2-3 ani că voi participa de bună voie la astfel de trasee lungi, cred că te trimiteam pe la vreo mănăstire.

Erau mai mulţi înscrişi la maraton însă după o ploaie torenţială din noaptea dinainte, mulţi au ales numerele verzi (traseul Hobby).
Astfel că la start ne-am aşezat doar 36 de oameni la maraton.

Am pornit la 9:30, avându-i în faţă pe Tudy, Attila şi Văru' dintre care am aflat ulterior că 2 erau cu mine la categorie.
Am rulat cu ei 2-3 km şi puteam ţine ritmul, însă am realizat repede că nu voi putea ţine toată cursa ritmul lor, astfel am ales conştient să rămân în urma lor şi să îmi caut alţi parteneri. Am mers puţin cu juniorul de la Focus Freerider până am dat de primele noroaie şi apoi am început să ne împrăştiem.

Ba venea Simu din spate, se oprea apoi să cureţe bicicletă, îl depăşeam, mă opream eu, venea altul şi tot aşa până am dat de un rău şi am făcut "dush", apoi mi-am văzut de drum şi am creat puţină distanţă, având timp şi de un video care îl vedeţi aici. De acolo până la mijlocul cursei a fost o joacă de-a şoarecele şi pisica, ne tot depăşeam unii pe alţii şi de fiecare dată cel depăşit curăţa bicicleta. Nu am fost nici eu scutit, fiind nevoit să curăţ de multe multe ori bicicletă, deja am deprins tehnici speciale :))

Se crease şi un ciclu: pedalai pe urcare unde se încărcau roţile şi bicicleta avea 20 de kg de la 11, ajungeai cumva în vârf şi apoi începeai să cobori, iar pe coborâre săreau bucăţi de noroi de peste tot, se curăţau roţile şi credeai că ai scăpat, super!... până la următoarea urcare şi apoi de la capăt. Partea rea este că lanţul nu se curaţa pe coborâre de la viteză. Pentru el trebuia să îi acorzi atenţie specială în zone speciale.

Ca într-un film a trecut totul, la un moment dat eram de 5 ore pe bicicletă, singur şi mă gândeam: "wow cât am pedalat astăzi" şi incercam să îmi aduc aminte momente din cursă şi erau atât de multe. O experienţă interesantă concursul acesta. Continuam să pedalez gândindu-mă că fiecare pedală mă duce mai aproape de finish şi de podium. În gândul meu eram pe 2, neştiind că ulterior s-au cumulat 2 categorii.

Totul bine şi frumos până când in timp ce imi vedeam de ale pedalatului, descopăr că am suspensie pe spate, iar din câte îmi aminteam bicicleta mea era hardtail la start. Mda, pană! Mai aveam de parcurs 20 de km şi ghici ce? Da, exact ! nu aveam nimic la mine decât un spray autovulcanizant. Credeam ca şi tine acum, că am rezolvat problema, până scot tubul şi văd că are cap pentru valvă auto. Alte emoţii. Deja mă împăcasem cu gândul că am de pedalat 20 de km pe pană.

În timp ce mergeam, am început să mă gândesc: "Mă, oare nu am cum să găsesc eu o pompă pe aici pe undeva? Ceva, cumva? Hă ? Nu ? Nimic ? ". Mai merg vreo câţiva km aşa, mai împing la ea, mai pedalez, mai trec de 2 puncte de control, alimentare, bineînţeles nimeni nu avea nicio pompă nimic. La un moment dat pe coborâre văd pe cineva venind invers. Mă gândesc că am greşit traseul. Am avut noroc că aveau pompă. Mi-a crescut inima. Deja mă vedeam la finish, în entuziasmul meu nu m-am gândit să scot tubul din spate şi să folosesc adaptorul şi să-l bag în cameră, astfel problema ar fi fost cu adevărat rezolvată. Ce să-i faci, greşeli de copil.

Cum bine intuieşti, în vreo 3-4 km cu noroc, era iar moale roata. Oricum mă conformasem mai devreme cu gândul că am de pedalat 20 de km, deci 15 nu era mare diferenţă. Am ajuns într-un final la tunel şi cu o lanternă primită tot de la cel cu pompa, reuşeam să văd doar la jumate de metru în faţă, suficient cât să parcurg cei 7-800 m din tunel. Mă tot gândeam că voi fi prins din spate, dar nu renunţam, continuam să forţez în picioare pentru că era mai confortabil, pe unele coborâri aproape că nici nu aveam până.

Într-un final ajung la şosea şi urmează ultimii 2 km. Încep să număr de la 1 la 100. Pe la 80 deja văd pe cineva în spate, ahh!
Era doar Danciut, care nu era la categorie cu mine. Trec de 100 şi încep să forţez iarăşi, ajung în apropierea castelului şi ştiu că urmează finish-ul, văd în spatele meu nişte câini care aleargă ca şi cum mai urma un biciclist pe care eu nu-l vedeam.

Forţez cât pot, cu un ochi în spate doar de curiozitate, pentru că oricum nu mai avea timp să recupereze, îi întâlnesc pe prietenii mei care mă încurajau, cei mai tari suporteri, ei au stat până la final după mine, Mulţumesc!

Şi trec linia de finish, pe locul 3 la 26-35 de ani (deşi eu am 22) după 6 ore şi 24 de minute. Următorul concurent a ajuns după 40 de minute, se pare că nu era după ultima curbă aşa cum credeam eu.

Poza de mai jos face toţi banii şi încă pe atât !

(pe podium alături de Atila campionul naţional Elite la maraton, Văru' multiplu campion naţional Elite U23 şi eu în cea mai slabă formă a mea pe care au înregistrat-o cercetătorii britanici :)) )




Am reuşit să încheiem cursa 19 oameni din 36. Nişte eroi ce mai!

Cea mai grea cursă de până acum, datorită condiţiilor, dar mi-a plăcut tare mult! Poate datorită atitudinii pozitive pe care am ales să o am, nu ştiu, dar m-am bucurat tare mult de traseu, de privelişti, de coborârile foarte faine unele, de faptul că deşi a fost noroi am ştiut să mă descurc cu el şi să nu îmi pună capac, datorită faptului că am găsit suc într-unul din punctele de alimentare din care am sorbit jumate de sticlă aproape. O pungă de chipsuri la un băiat pe traseu a fost un alt deliciu, cu aşa poftă nu am mâncat niciodată chipsuri.

Consider că această competiţie a fost în memoria Marathon Medieval Mediaş.

Din punct de vedere al premiilor a fost cel mai generos eveniment de mtb, a fost prima oară când am văzut premii de participare şi unele destul de generoase (lanţ + şa), practic fiecare a plecat cu câte ceva. Chiar mi s-a părut amuzant, când am plecat după premiere din incinta castelului, fiecare avea ceva în mână, unii plasme, alţii plase cu premii, alţii sucuri naturale cu pulpă foarte bune. Nimeni nu a plecat cu mâna goală. Dincolo de traseele foarte faine şi excelent marcate, acesta fiind un alt aspect pozitiv.

Una peste alta, un weekend grozav alături de gaşca de Timişoreni:)

Mulţam că ai avut răbdare să citeşti!

marți, 1 septembrie 2015

Thule este noul meu partener !



De-a lungul timpului am participat la peste 120 de competiţii, însă de fiecare dată trebuia să împrumut un suport de bicicletă de la cineva.


Toate acestea până de curând, când Thule a hotărât să fim parteneri. Thule România este  reprezentată prin SC TOPTOOLS SRL (www.portbagajeauto.ro).






De curând am primit noul suport de biciclete pe cârlig. Este vorba despre modelul Velo Compact 927 pentru 4 biciclete ( Vezi link - Velo Compact 927 ).

De ce am ales acest model ?

În primul rând, am ales modelul pe cârlig pentru că este mult mai uşor de manevrat faţă de suporţii pe bare, pe capotă. Este foarte la îndemână şi montarea bicicletelor se face mai uşor decât cu orice alt suport de pe piaţă.

Aici poţi vedea un video de prezentare al modului de utilizare al suportului - https://www.youtube.com/watch?t=16&v=4SpmQEFePEs 

În al doilea rând, am ales Velo Compact 927 pentru că este un model nou şi printre puţinele pentru 4 biciclete. Dat fiind că am fost la competiţii şi cu 6 biciclete după noi, un suport de 4 biciclete pe cârlig, se dovedeşte a fi o soluţie foarte bună pentru viitoarele deplasări unde vom avea nevoie de mai multe biciclete cu noi.







Suportul Velo Compact 927 are un design nou care combină funcţionalitatea cu esteticul şi siguranţa, toate la un loc. Fiind un suport de tip platformă, este prevăzut cu un suport pentru număr şi sistem de semnalizări şi iluminări.

Un alt avantaj este că ai acces la portbagaj, suportul fiind rabatabil cu tot cu biciclete spre deosebire de alte suporturi.

Este atât de compact încât tot suportul intră fără probleme în portbagajul maşinii, la fel cum ai văzut în videoclipul de prezentare.

Sunt foarte mulţumit de acest suport, practic îmi oferă doar plusuri peste plusuri, fără nici măcar un minus. Cred că de acum înainte călătoritul la competiţii a trecut la un alt nivel.

Dacă vrei să nu te mai chinui să urci bicicleta sus pe maşină sau să te iei cu mâinile de păr când îţi dai seama că trebuie să o dai jos exact pe cea din mijloc, dacă vrei să rămână maşina curată după fiecare tură cu bicicleta, dacă faci ieşiri din când în când cu bicicleta cu 2-3 prieteni şi dacă vrei să îţi simplifici viaţa, îţi recomand acest suport : Velo Compact 927 pentru 3 sau 4 biciclete sau alege din magazinul Portbagaje Auto produsul care crezi că ţi se potriveşte cel mai bine în funcţie de nevoile tale !

Mulţumesc echipei TOPTOOLS pentru tot suportul acordat !




marți, 26 mai 2015

Noua metoda de inselatorie !

In ultima perioada am observat un nou mod de inselatorie. Atat un prieten de-al meu, cat si eu chiar astazi am primit un raspuns in engleza legat de un anunt pe care il am la vanzare pe un site de vanzari, in cazul de fata e vorba de OLX.ro

Ce presupune mai exact ?



Prietenul meu primise o oferta pe mail, in care i se cerea sa trimita bicicleta in Nigeria pentru fiica persoanei respective, iar eu am primit urmatorul mesaj astazi pe telefon:

"Hi is your bike on olx.ro still for sale ? Contact Boutros386@gmail.com for more. Regards Sabra".

Prima mea suspiciune a fost ca mi-a aparut direct numele Sabra, fara sa fi avut numarul in memoria telefonului. De fapt nu apare niciun numar de telefon, doar Sabra.

Stiind ca a patit si prietenul meu ceva asemanator, am cautat pe net adresa de gmail si am aflat ca este o metoda de inselatorie pentru a iti afla datele de contact. Asa ca ai grija la mesajele pe care le primesti in engleza ( mai ales ) si tine cont de urmatoarele reguli:


  • Dacă ceva sună prea frumos să fie adevărat , probabil că este 
  • Ai mare grija cand oferi datele tale si cui mai ales.
  • Nu plati niciun ban daca esti vanzator.
  • În cazul în care vânzătorul indica ca se afla peste hotare, refuza-l decat daca esti sigur. ( plata transportului inainte)
  • Daca nu ai banii in mana sau in cont, nu vei fi platit.
  • Nu raspunde la mesaje text in care te roaga ei sa ii contactezi prin email.
  • Controleaza tranzacția . Tu decizi plata și de detaliile transportului.
  • Vorbeste cu cumparatorul sau vanzatorul.
  • Un escroc va evita să vorbesc cu tine 
  • Nu avea încredere în documentele trimise prin e-mail . Copii frauduloase ale paypal sau documente Western Union sunt ușor de realizat.
Asadar aveti grija ca au povesti foarte bine puse la punct in detaliu.

Uitandu-ma peste aceasta lista, imi dau seama ca am primit si un mesaj pe mail de colaborare pentru o reclama pe care urma sa o postez pe blog. Interesant ca respectiva persoana refuza sa vorbim telefonic, insa mi-a cerut contul de paypal in care imi poate vira banii. Ciudat, nu ?

Mai jos ai o lista de adrese de email pe care le poti gasi in mesajul tau: (cel pe care l-am primit eu este chiar al doilea)

Daca ai primit un mesaj asemanator, cauta adresa pe google sau in lista de mai jos si daca ai gasit-o fii bucuros ca ai scapat de o mare incurcatura si nu raspunde niciodata la mesajul respectiv sau la altele de genul.


KNOWN SCAM EMAIL ADDRESS

  •   mandelas01@yahoo.com
    
  •   boutros386@gmail.com
    
  •   ilovewalmartstore@gmail.com
    
  •   bobashley07@gmail.com
    
  •   bobjams07@gmail.com
    
  •   seawater262@gmail.com
    
  •   classicproduct114@gmail.com
    
  •   sabra.boutros@gmail.com
    
  •   knoxr262@gmail.com
    
  •   nabzones@gmail.com
    
  •   ritebull999@gmail.com
    
  •   micand262@gmail.com
    
  •   henkit262@gmail.com
    
  •   gregfox11@outlook.com.au
    
  •   kittpet262@gmail.com
    
  •   loveshop262@gmail.com
    
  •   petlover262@gmail.com
    
  •   fulman262@gmail.com
    
  •   sanex22@outlook.com
    
  •   popout262@gmail.com
    
  •   caredon@outlook.com
    
  •   jsmithdot3@gmail.com
    
  •   service@intl.paypal.com
    
  •   verify_customers@qualityservice.com
    
  •   jwp1@windowslive.com
    
  •   procky262@gmail.com
    
  •   p_manz@outlook.com
    
  •   trexac@outlook.com
    
  •   lindacox599@gmail.com
    
  •   frexa@outlook.com
    
  •   denax44@outlook.com
    
  •   welsh0022@gmail.com
    
  •   hari.f@outlook.com
    
  •   donax44@outlook.com
    
  •   frank.hari@outlook.com
    
  •   robertrebk@hotmail.com
    
  •   corob46@outlook.com
    
  •   frank.h2@outlook.com
    
  •   lindacox999@outlook.com
    
  •   robcox44@outlook.com
    
  •   holston2@outlook.com
    
  •   lieutfredden@hotmail.com
    
  •   swad02@outlook.com
    
  •   jason464@outlook.com
    
  •   chm.3@outlook.com
    
  •   jstops13@gmail.com
    
  •   freddencool@hotmail.com
    
  •   carex44@outlook.com
    
  •   kime2@outlook.com
    
  •   andax44@outlook.com
    
  •   cresec46@outlook.com
    
  •   holsten3@outlook.com
    
  •   khonorjay@gmail.com
    
  •   dennisfredden@hotmail.com
    
  •   drdiasy@gmail.com
    
  •   nickholston2@outlook.com
    
  •   banedex42@outlook.com
    
  •   grdiasy@gmail.com
    
  •   oolivertwist1@outlook.com
    
  •   peterireland@msn.com
    
  •   xpressmom6@outlook.com
    
  •   holsten2@outlook.com
    
  •   dennisfre@hotmail.com
    
  •   xpressmom4@outlook.com
    
  •   xpressmom5@outlook.com
    
  •   nataliemooreh@gmail.com
    
  •   xpressmom3@outlook.com
    
  •   kime_2@outlook.com
    
  •   rafalelder@gmail.com
    
  •   andywom@outlook.com
    
  •   gayfredd@hotmail.com 
    
  •   gaylordfred@hotmail.com
    
  •   michaelwhite@outlook.com.au
    
  •   carlymatheson@outlook.com
    
  •   paypal@autocustomersupports.com
    
  •   adamthomason@hotmail.com.au
    
  •   samuelcheny@live.com.au
    
  •   ​anthonyabbott@hotmail.com.au
    
  •   ​lifung3@gmail.com
    
  •   ​mathewpreston@live.com.au
    
  •   blakeabbott@live.com.au
    
  •   anthonywhite@hotmail.com.au
    
  •   vexmorison@outlook.com
    
  •   dallagarrigo.fllisnc@outlook.com
    
  •   veblake55@gmail.com
    
  •   josephdled@outlook.com
    
  •   charissteve@hotmail.com
    
  •   fredkealladen@hotmail.com
    
  •   far_de_halat@hotmail.com
    
  •   fdfxxcc@hotmail.com
    
  •   danielrobert004@yahoo.com
    
  •   freddendoo@yahoo.com.au
    
  •   solomondomenech@yahoo.com
    
  •   henrycoker15@yahoo.com
    
  •   indomitable08@hotmail.com
    
  •   keenhd5@gmail.com
    
  •   jeffcole33@yahoo.com
    
  •   hernandez.phil010@gmail.com
    
  •   johnnymartins101@yahoo.com.au
    
  •   josh.fergie007@gmail.com
    
  •   clarkbol01@gmail.com
    
  •   solomonhoward46@yahoo.com
    
  •   brucemacarthur38@gmail.com
    
  •   gmlocke@y7mail.com
    
  •   davidosburne@att.net
    
  •   fddnhide@yahoo.com.au
    
  •   kyliehuitchinson@outlook.com
    
  •   kellersanchez1@gmail.com
    
  •   lordkimford20@gmail.com
    
  •   sgt.j.ferguson007@gmail.com
    
  •   gloworldfed@gmail.com
    
  •   steve.forster33@yahoo.com
    
  •   lordkimford12@gmail.com
    
  •   jfeisel77@gmx.de
    
  •   jhwilson101@gmail.com
    
  •   rplaster07@yahoo.com.au
    
  •   Williamgill04@gmail.com
    
  •   fredsde@hotmail.com.so
    
  •   plt1969@live.com
    
  •   wilsonhale001@hotmail.com.au
    
  •   smithdeynq@gmail.com
    
  •   lilopupe@hotmail.com
    
  •   nuttasit37@gmail.com
    
  •   ian.lim26@gmail.com
    
  •   Brinecollins@gmail.com
    
  •   bebrish0@gmail.com
    
  •   ddmxa@hotmail.com
    
  •   lordkimford14@gmail.com
    
  •   loreleism1@aim.com
    
  •   ryanwoody@hotmail.com
    
  •   ddxma@hotmail.com
    
  •   lordkimford20@gmail.com
    
  •   macrpett@gmail.com
    
  •   jameswyatts@hotmail.com
    
  •   mattcarpet@hotmail.com
    
  •   mikeseay5@gmail.com
    
  •   I.trihey@hotmail.com
    
  •   stefaloveyou77@yahoo.com.au
    
  •   rivardthompson12@gmail.com
    
  •   lindathomas350@gmail.com
    
  •   lo.amb10@live.com
    
  •   ladgordd@outlook.com
    
  •   josephled@outlook.com
    
  •   caredon@outlook.com
    
  •   pgale262@gmail.com
    
  •   fredsilino@hotmail.com
    
  •   fulman262@gmail.com
    
  •   denfex@outlook.com
    
  •   lifepet262@gmail.com
    
  •   canbaxe@outlook.com
    
  •   gregfox11@oulook.com.au


PS: Dai un share la articolul asta, pentru ca s-ar putea sa iti scutesti un prieten de mari neplaceri !

marți, 12 mai 2015

A 2-a oara la cel mai mare concurs din tara !

Prima oară a fost în 2011, când încă eram junior şi eram component al echipei Maros Sport.
Au trecut 4 ani de atunci şi mi s-a trezit din nou curiozitatea sau dorul de a participa la o competiţie de o amploare aşa de mare, nu de alta, dar e greu să găseşti atmosfera aceea la altă competiţie din ţară. Poate Marathonul Făgetului se va apropia în curând de acest nivel.


Uitându-mă în urmă peste ultimele 4 zile, sunt bucuros că am ales să particip la acest concurs, deşi traseul nu inspira prea multe, iar din spusele majorităţii se arăta cu mult maro şi foarte umed. Şi cum nu e prima oară când îi dau înainte indiferent de ce aud urechile sau spun cei din jur, am ales să mă prezint la start.

Fac o paranteză şi vreau să vă spun că niciodată nu mi-a părut rău când am făcut ceva cu toate că cei din jur îmi spuneau că va fi urât sau nu avea deloc cuvinte incurajatoare. Alteori însuşi prognoza nu arăta deloc favorabil, dar am ales să merg înainte pentru că eu mi-am propus şi mi-am planificat. Astfel vă încurajez să nu vă descurajaţi :) Va rămâne memorabil oricum ar ieşi !



A fost o experienţă interesantă şi faptul că, mulţumită organizatorului Dan Sărdan, am avut ocazia şi plăcerea să prezint eu însumi participanţilor, cartea "De la zero la campion". Nu am mai făcut niciodată asta, am învăţat multe lucruri şi mi-a plăcut să intru în contact cu oamenii, să îi ascult şi să observ modul cum gândesc. Doar din interacţiunile de 2-3 minute mi-am dat seama de modul de gândire al oamenilor care îi conduce să aibă vieţi de calitate sau nu.
Ca să dau şi un exemplu în acest sens, pentru că şi mie îmi plac exemplele ca să înţeleg un fapt:  Majoritatea celor care se vor bucura de carte, aveau o curiozitate pe chip în timp ce le povesteam, pe lângă o atitudine deschisă şi vivace. Ei şi-au dat seama că tocmai au în faţă un material din care pot învăţa ceva. Alţii erau oameni de la care eu aveam de învăţat chiar în acest domeniu, am avut plăcerea să cunosc un fost vicecampion balcanic, care a înţeles ce fac şi a ales să mă încurajeze. Toţi care au plecat cu cartea, au înţeles ce încerc să fac, au înţeles că ei de fapt fac o investiţie în ei sau în copii lor pentru care au luat cartea.

De cealaltă parte, oamenii de "sub linie" cum îi numeşte Lorand, îmi spuneau că nu au nevoie de aşa ceva, mulţi dintre ei ştiu deja ce vreau eu să spun în carte, unii dintre ei nu vor să fie campioni ( în traducere "mai buni" ), alţii nu erau interesaţi şi le respect decizia, dar sunt aceeaşi oameni care s-au aşezat la start ca să concureze. Cel mai probabil aceşti oameni sunt şi cei care au primit numere peste 1000, ei sunt şi cei care s-au plâns de traseu, de noroaie, de etc.
Ce diferenţă nu ?
Cu toate acestea, mă bucur că am avut plăcerea să întâlnesc toţi aceşti oameni. M-au invătat multe.



Să trecem acum la partea interesantă.

Referitor la concurs am fost foarte plăcut surprins. Poate, adică sigur, din cauza faptului că nu aveam aşteptări de la mine şi aveam aşteptări pesimiste de la traseu datorită celor auzite şi celor trăite în urmă cu 4 ani. Ca să vă faceţi idee despre ce am auzit, suna cam aşa: "primii 8 km sunt imposibili pe bicicletă, bălţile nu ai cum să le ocoleşti că alunecă taluzurile, o pădure plată, plină de mlaştini şi broaşte, ultimii 5km iar plini de noroi".
Toate aceste mituri au dispărut după start. Astfel: după 10 km, bicicleta mea era încă curată şi nu m-am dat jos deloc de pe ea, de fapt traseul a fost în proporţie de 99,5 % ciclabil. A fost noroi, nu zic nu, dar nu lipicios şi mi-a plăcut că nu mi-a afectat funcţionarea bicicletei. Toate acele mlaştini uriaşe puteau fi ocolite pe margine, doar de 2-3 ori am trecut prin bălţi din cauză că vroiam să trecem 3 oameni în acelaşi timp prin acelaşi loc.



Deliciul meu au fost urcările scurte, dar mi-a plăcut şi ritmul nebun de pe plat. Le spuneam prietenilor că prima parte a cursei a fost ca un sprint continuu.
Am plecat de la start după primii 100 şi în primii 3-4 km de asfalt am încercat să ajung cât mai în faţă, după care s-a format un pluton şi rulam destul de tare. La un moment dat îl văd pe Kelemen că intră de pe margine în faţa mea la vreo 150 de metri şi mă desprind de pluton ca să ajung în spatele lui, ştiam că e un "trenuleţ" care o să ajungă departe până la finish şi a ajuns, dar fără mine. A fost o fugă cu pinioanele mici până am ajuns la părţile mai noroioase şi acolo ne-am întins puţin, adică nu mai eram un grup aşa mare, rămăsesem doar vreo 4.

Am văzut şi câteva căzături eroice în bălţi. Se aruncau ca la război.
Am ajuns şi în ultimii km şi parcă îmi doream să mai fie, mă simţeam foarte bine. Mă gândeam că voi ajunge la sprint alături de unul din oamenii cu care am rulat aproape toată cursa. A fost o plăcere Dorin Grigoras ! Însă în ultimul km a rămas în urmă şi am încheiat competiţia de unul singur la linia de finish.






Am fost foarte bucuros după cursă pentru că m-am simţit extraordinar şi am profitat din plin de competiţie, în ciuda formei în care mă aflu. Am plecat după 100 de oameni şi am terminat pe poziţia 40 din peste 2000 de oameni şi 6 la categorie, după 20 de minute faţă de câştigător, toate acestea în cea mai slabă formă a mea de până acum, ceea ce înseamnă doar 14 zile de antrenament pe bicicletă de la începutul anului, plus faptul că în seara dinainte de concurs am participat la o petrecere de burlaci, unde am sărbătorit cu 3 beri şi m-am culcat la ora 3 jumate, iar dimineaţa nu am luat micul dejun cu 2 ore înainte de start ci doar cu jumate de oră.
Ceea ce înseamnă toate greşelile pe care poţi să le faci, la un loc :) şi totuşi un concurs pe cinste !

Multumesc gazdei, Sorin Anghel care mi-a oferit o sedere mai mult decat placuta in Bucuresti, alaturi de prietenii lui. Apropo, fiti pe faza, lanseaza ceva inedit ( TriSport ).
Multumesc pentru incurajare si pentru ca vreti mai mult de la voi tuturor celor care incepand de zilele acestea vor lectura cartea.
Multumesc Racing Bike Pro Merida pentru tricou si pantaloni !

Si vreau sa felicit organizatorii, pentru o competitie de clasa ! :)

Acest concurs e atât de tare, încât nici nu a trebuit să îi menţionez numele în tot articolul şi toţi v-aţi prins despre ce e vorba. Asta înseamnă să fii cel mai mare concurs :)

Pentru mine urmează proiecte şi examene în următoarea perioadă, dar sper să particip cât mai curând la următoarea competiţie.

Mulţam că mă citeşti !